Semnalul Wi-Fi al echipajului de poliţie a fost detectat atât de clienţii terasei, respectiv şi suspecţii ce erau supravegheaţi, dar şi de oamenii care locuiau în apropiere şi care au încercat să se conecteze la internet, după ce pe ecran le-a apărut reţeaua DUBA FILAJ 010067. În scurt timp, după ce agenţii şi-au dat seama de eroarea făcută, duba de filaj a plecat din zonă, cu tot cu rețeaua wireless, scrie gorjexpress.ro.
Nu este prima oară când forţele de ordine fac gafe penibile în public. În urmă cu câţiva ani, o echipă operativă a DIICOT s-a deconspirat prosteşte într-o acţiune de filaj efectuată în Bucureşti. Duba 6 de monitorizare a DIICOT aflată într-o acţiune de filaj lucra pe sistemul wireless, semnal care a putut fi detectat de cei din zonă care verificau reţele pe care le puteau activa.
La vremea respectivă un utilizator a publicat pe Facebook captura cu reţeaua wireless a dubei 6 de monitorizare a DIICOT. „Cred ca am prins rețeaua asta timp de o lună”, a scris acesta pe Facebook. El a precizat că echipa de filaj a DIICOT a fost identificată în cartierul Militari, neprecizând însă zona exactă.
Mesajul apărut pe telefoanele persoanelor aflate în zona terasei din Târgu Jiu: