CFR Cluj a fost învisă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (3-1), de Young Boys Berna, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor. După 1-1 în tur, campioana României părăseşte competiţie regină a fotbalului european şi va evolua în play-off-ul Ligii Europa, cu Steaua Roşie Belgrad. În Elveţia, Păun a fost eliminat, în minutul 63, după două cartonaşe galbene, primul primit pentru că a bruscat un adversar după fluierul arbitrului şi al doilea pentru că a şutat într-un balon după fluierul arbitrului.
Meciurile din play-off-ul Ligii Europa vor avea loc la 19 august, la Belgrad, şi la 26 august, la Cluj-Napoca.
Young Boys Berna va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu Ferencvaros.
Min. 45: 3-1 la pauză
Min. 42: Gool Young Boys, 3-1 Siebatcheu reușește dubla după ce ajunge la o pasă în interiorul careului și șutează pe jos. Arlauskis nu are nicio șansă.
Min. 26: 2-1, Ngamaleu răstoarnă situaţia de pe tabelă
Min. 24. 1-1, Jordan Siebatcheu aduce egalarea.
min. 4: GOOOOL CFR CLUJ! Billel Omrani aduce campioana României în avantaj cu un șut de la aproximativ 15 metri de poartă, după o recuperare excelentă a lui Ciprian Deac.
DIGI SPORT LIVE VIDEO Young Boys Berna – CFR Cluj ONLINE STREAMING. Marius Șumudică, avertizat înaintea meciului Young Boys Berna – CFR Cluj. „Nu va avea nicio șansă dacă va face asta!”
Marius Șumudică a prefațat manșa decisivă dintre Young Boys Berna și CFR Cluj (turul 3 preliminar al Ligii Campionilor).
„Ei au odihnit jumătate din echipă, n-au jucat titularii în campionat. Este o finală, începe de la 0-0. 1-1 n-are nicio relevanță. Trebuie să fim precauți, n-am venit să mă baricadez, să bag autobaza în poartă. Vom pregăti jocul ca să le punem și noi probleme. Consider că ei au un plus jucând această «finală» acasă. Sunt avantajați și șansele sunt undeva la 60-40 pentru ei”, a declarat Șumudică la conferința de presă.
Marius Șumudică este avertizat de George Florescu înaintea meciului pe care CFR Cluj urmează să îl joace pe terenul lui Young Boys Berna.
George Florescu a vorbit despre partida cu Young Boys din returul de la Berna, iar fostul internațional român a avertizat că o tactică defensivă a campioanei României nu ar fi abordarea potrivită la returul din turul III preliminar al Champions League.
„E extrem de important acest meci. O echipă din România are nevoie de o calificare cel puţin în grupele Europa League. Consider că dacă CFR va merge să se apere la Young Boys nu va avea nicio şansă.
Fotbalul presupune şi riscuri şi, de obicei, antrenorii care îşi asumă riscuri câştigă. Se poate întâmpla să te bată Young Boys, până la urmă nu te bate Laci. Dar atunci când nu rişti, nu ai cum să câştigi”, a spus George Florescu, conform Look Sport.
Și Cristi Dulca a vorbit despre meciul pe care CFR Cluj îl va juca la Berna, azi, ora 21.30, cu Young Boys, în turul III preliminar al Champions League, iar antrenorul român le dă speranțe ardelenilor.
„Şanse sunt, începe de la 0-0. Păcat că au primit acel gol. Va fi mult mai greu în deplasare. Am urmărit o echipă extrem de bună, care a dominat CFR-ul aici. Şanse există”, a spus Cristi Dulca.