Suma exorbitantă pe care Michael Jordan a câştigat-o în doar o săptămână după transferul lui Messi la PSG

Tranferul lui Leo Messi (34 de ani) la PSG a produs frenezie în rândul suporterilor grupării din capitala Franței, iar tricourile cu numele starului argentinian se vând ca pâinea caldă.
Filip Stan
16 aug. 2021, 09:58
Suma exorbitantă pe care Michael Jordan a câştigat-o în doar o săptămână după transferul lui Messi la PSG

Brand-ul Jordan, care-i aparține fostului baschetbalist de la Chicago Bulls, în colaborare cu Nike, produce echipamentul celor de la PSG începând din sezonul 2019/2020. Astfel, legenda din NBA primește 5% din fiecare tricou vândut de clubul parizian, iar sosirea lui Leo Messi la Paris este o ”binecuvântare” pentru Michael Jordan.

Potrivit Marca, până în acest moment s-au vândut tricouri cu numele lui Messi în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro, iar șase dintre acestea vor intra în contul lui Michael Jordan. Pe măsură ce zilele vor trece, sumele vor crește, iar fostul baschetbalist își va rotunji din conturile după pierderea pe care a suferit-o din cauza pandemiei, scrie Digisport.

Messi nu a jucat în victoria lui PSG din prima etapă

Revista Forbes a dezvăluit că averea lui Michael Jordan a scăzut cu peste 20 de procente anul trecut, de la 2,1 miliarde de euro la 1,6.

Leo Messi nu a fost inclus în lotul pentru meciul pe care PSG l-a disputat împotriva lui Strasbourg, 4-2. Argentinianul, alături de celelalte achiziții răsunătoare, a fost prezentat pe Parc des Princes, în fața a peste 40 de mii de suporteri.

”Bună seara! A fost o săptămână specială pentru mine. Mulțumesc tuturor. Sunt foarte fericit că am venit aici. Sper să fac un sezon minunat, abia aștept să joc!”, au fost cuvintele argentinianului, în timp ce suporterii lui PSG au creat o atmosferă ca pe La Bombonera.

Citeşte şi: RAPID – FCSB 1-0. Victorie decisă de un autogol. Derby cu două eliminări şi atmosferă de vis pe Arena Naţională

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Laura Giurcanu și-a făcut de cap la mare. Influencerița se bucură de viața de femeie singură
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pericol în piețe! Legume și fructe contaminate cu pesticide periculoase pentru oameni
Capital.ro
Pensionarii care vor PLĂTI MAI MULT. A intrat în vigoare la 1 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Cel mai valoros schelet de dinozaur vândut vreodată atinge suma record de 44,6 milioane de dolari
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'