REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Potrivit datelor oficiale finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean Suceava, în colegiul de Senat 2, care include municipiul Suceava, medicul urgentist Tiberius Brădăţan a obţinut 34.313 de voturi, reprezentând 48,91 la sută din numărul celor care au votat, în timp ce Gheorghe Flutur a fost votat de 29.936 de suceveni (42,67 la sută).
Pentru a câştiga cu peste 50 la sută colegiul, Tiberius Brădăţan mai avea nevoie de aproximativ 700 de voturi. Astfel, Gheorghe Flutur a câştigat de pe locul al doilea cel de-al treilea mandat de senator la Suceava.
Potrivit numărătorii paralele a USL, celelalte trei colegii de Senat din judeţul Suceava au fost câştigate de candidaţii USL cu peste 50 la sută din voturi, caz în care Gheorghe Flutur câştigă colegiul în care a candidat.
Ceilalţi trei senatori de Suceava sunt, în urma alegerilor de duminică, preşedintele executiv al organizaţiei judeţene PSD, Ovidiu Donţu, vicepreşedintele PSD Suceava, Neculai Bereanu şi prim-vicepreşedintele PC Suceava, Mihai Neagu. Toţi trei sunt la primul mandat de paralamentar.
În colegiile pentru Camera Deputaţilor, USL a câştigat nouă din cele zece colegii uninominale, într-un singur colegiu candidatul ARD, deputatul PDL Ioan Bălan, obţinând 43, 48 la sută din voturi, în timp ce candidatul USL, preşedintele PC Suceava, Paul Rusu, a obţinut 41,75 la sută.