În urma sesizărilor primite, cea mai mare deficienţă în timpul alegerilor a fost reglementarea modului de utilizare a urnei speciale.
Spre exemplu, un observator al Asociației Pro Democrația, a fost amenințat cu violență fizică în localitatea Medieșul Aurit, județul Satu Mare (secția de votare 223), după ce a sesizat că semnăturile de pe cererile pentru solicitarea urnei speciale și cele de pe extrasul din lista electorală care a însoțit această urnă nu coincid. Chiar dacă doi membri ai biroului electoral din aceea secție au sesizat poliția, situația nu a fost soluționată.
Nereguli referitoare la urnele speciale au fost raportate și în județul Neamț. Un observator din Târgu Neamț, a sesizat că la secția nr. 142 au fost depuse 13 cereri pentru deplasarea urnei speciale. Din cei 13 votanți s-au prezentat la secția de votare cinci persoane care au declarat că nu au întocmit astfel de cereri și deși își exprimaseră opțiunea electorală voturilor lor nu au fost introduse în urnă. În urma unei sesizări înaintate biroului electoral de circumscripție județeană cele cinci voturi au fost anulate, iar urna specială a fost trimisă la restul de opt votanți.
Cetățenii au raportat și zeci de cazuri în care persoane decedate sau care nu mai au domiciliul în raza secției de votare respective se regăsesc pe listele electorale permanente. Astfel, ies în evidență o problemă cronică a sistemului electoral și anume actualizarea necorespunzătoare a listelor electorale.
Atât alegătorii care au apelat serviciul TelVerde, cât și observatorii APD au sesizat că în mai multe secții de votare, în România (București), dar și în străinătate (Toulouse), au fost folosite buletine de vot care nu aveau aplicată ștampila de control a secției de votare, ceea ce va duce la anularea unor voturi.
Un alt aspect negativ în desfășurarea alegerilor parlamentare a fost lipsa de transparență a birourilor electorale în a furniza pe parcursul zilei de 9 decembrie cifre și informații referitoare la alegători și la listele electorale suplimentare.
Per ansamblu, campania electorală a fost continuată pe tot parcursul zilei, prin toate mijloacele posibile – SMS, influențarea directă a votanților, telefoane, mass-media, cadouri electorale – toți competitorii electorali începând să atragă cât mai multe voturi de la electorat pe ultima sută de metri.