Ludovic Orban a anunțat că își depune candidatura joi după-amiază pentru un nou mandat la șefia PNL.
„Moțiunea, prin care candidez la un nou mandat de președinte al Partidului Național Liberal, o voi înregistra mâine după-amiază, la sediul PNL.
După 4 ani de muncă neîntreruptă la președinția Partidului Național Liberal, am conștiința împăcată și sentimentul datoriei împlinite față de cei care mi-au acordat încrederea lor la ultimul Congres. Am fost onorat să-i reprezint pe toți colegii mei în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și să-i conduc spre victorie.
Astăzi, PNL este cel mai puternic partid politic din România, așa cum le-am promis liberalilor în 2017. Chiar dacă atunci nu puțini erau cei relativ sceptici că avem puterea să atingem acest obiectiv, sau că vom ști cum, în acest moment oricine poate trage linie și poate constata unde suntem.
Candidez pentru că simt, ca liberal de 30 de ani, că este calea prin care putem menține și consolida Partidul Național Liberal ca principală forță politică în România. Candidez și pentru că știu că dacă Partidul Național Liberal nu va performa în continuare, acest lucru se va răsfrânge negativ asupra fiecărui român în parte, așa cum s-a întâmplat în 2016. Momentul 2024 va fi unul capital, pentru că rezultatele bune ale Partidului Național Liberal vor influența în bine soarta României, dar o dezamăgire din partea PNL va marca puternic parcursul țării noastre.
Îi îndemn pe colegii mei să analizeze foarte serios candidaturile pentru Congresul din 25 septembrie și să decidă liber, în funcție de propriul discernământ, viitorul partidului. Fiecare delegat poartă responsabilitatea votului pe care îl va acorda, care reprezintă în mod fundamental un act de încredere, dar și o delegare a puterii către cel care va conduce partidul. Este un vot de conștiință al fiecărui liberal în parte, fapt care reprezintă în esență fibra democratică a Partidului Național Liberal”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.