Fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, luni, la România TV, că UDMR a acceptat invitaţia USL de a discuta despre o eventuală asociere între cele două părţi şi a opinat că divergenţele de opinii din cadrul Uniunii Social Liberale cu privire la cooptarea UDMR trebuie rezolvate în interiorul acesteia.
„Duminică au fost două momente importante pentru noi. Primul a fost acel apel al preşedintelui României ca maghiarii să iasă la vot pentru că e importantă prezenţa lor în Parlament. Al doilea semnal a fost dat de premier, care a spus că – şi acum e clar că probabil nu e vorba de voturi sau să aibă sprijin la vot, chiar dacă discutăm de Constituţie -, pentru a fi în dialog, acceptă începerea discuţiilor şi vom vedea în ce mod ne sprijinim reciproc. Pe noi ne interesează foarte mult Constituţia, să fim activi şi să fim părtaşi la luarea deciziilor. În momentul de faţă este o problemă deschisă, venim la Bucureşti şi probabil vom începe discuţiile cu USL„, a spus Borbely.
Referitor la divergenţele de opinii din interiorul USL în privinţa cooptării UDMR, Borbely a comentat: „Ar trebui să depăşim acea fază că e nevoie de UDMR doar când e nevoie de voturi. Noi – ca uniune care reprezentăm unele interese, dar vrem să ne spunem părerea în toate probleme ţării – ar trebui să fim consultaţi„.
Laszlo Borbely a apreciat că UDMR a fost un factor de stabilitate în ţară. „Probabil azi sau mâine ne vom aşeza la masă cu USL. Vom vedea ce va fi, e vorba de Constituţie, de o eventuală reorganizare teritorială. Sunt multe de discutat, avem un program economic care în multe din componente concordă cu ceea ce doreşte USL”, a spus Borbely.