Ministrul Energiei, anunţ despre facturile românilor. Ce se întâmplă din toamnă cu consumatorii vulnerabili

Prețul la energie a crescut în ultima perioadă. Potrivit datelor INS, prețul la energie electrică a crescut cu 24,6%, în timp ce prețul gazului a crescut cu 20,5%.
Filip Stan
19 aug. 2021, 13:28
Ministrul Energiei, anunţ despre facturile românilor. Ce se întâmplă din toamnă cu consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, Transelectrica, bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei.

Totodată, surse participante la discuţii au precizat, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară pentru această iarnă de care să beneficieze mai mulţi consumatori, pe lângă cei vulnerabili, iar, în acest moment, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.

O nouă discuţie legată de consumatorii vulnerabili şi pe tema facturilor la energie va avea loc săptămâna viitoare la Guvern.

Conform proiectului de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie realizat de Ministerul Muncii, consumatorii consideraţi vulnerabili pot primi ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, pentru gaze naturale pentru energie electrică sau combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este, conform proiectului, de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 1.445 lei în cazul persoanei singure.

Florin Cîţu i-a trasat sarcinile lui Vîlceanu la preluarea Ministerului Finanţelor: „Am discutat despre consolidarea fiscală şi să nu depăşim deficitul bugetar”

Cîțu, despre prețul energiei: Doar dacă avem piață concurențială poate să scadă prețul. Legea consumatorul vulnerabil, de la 1 ianuarie

„Am două obiective la întâlnire (nr. întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliului Concurenței). Aș vrea să înțeleg exact ce se întâmplă cu creșterea prețurilor. Știu că sunt mai multe explicații, și creștere prețului pentru acele certificate verzi. În același timp am chemat Consiliul Concurenței pentru că este o diferență foarte mare de la liberalizare, piață liberă, la piață concurențială. Și vreau să mă asigur că România îndeplinește și condițiile unei piețe concurențiale. Doar dacă ai piață concurențială prețurile pot să scadă”, a declarat Florin Cîțu.

Facturi duble la utilități față de iarna trecută. Gabriela Firea: „Cum vor putea să suporte pensionarii, tinerii? Cei de la guvernare sunt preocupați doar de răzbunări”

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Președintele Biden testat Pozitiv pentru Covid-19. Cum Influențează Situația Politică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'