Simona Traşcă a obţinut control judiciar pentru fanul obsedat. După ce a strigat disperată după ajutorul autorităţilor şi s-a întâlnit din nou faţă în faţă cu bărbatul, acestea au luat măsuri.
Vedeta a făcut declaraţii în exclusivitate pentru România TV şi a mărturisit că se simte mult mai liniştită cu acest ordin de protecţie. Nu ştie ce o să fie după două luni, când o să expire acest ordin, însă, momentan, este mulţumită de măsurile care s-au luat.
„Sunt un caz norocos că am obţinut controlul judiciar. Se pare că s-a speriat şi nu a mai continuat cum zicea. Cred nimănui nu-i place să meargă la puşcărie. Nu are voie să se apropie la 100 de mine la 100 de m, de casa mea la 200 de m, nu are voie să mă contacteze, să mă sune, să îmi dea mesaje. Mă simt mai liniştită.
În primele zile tresăream prin bloc, mă speriam de vecini. Acum nu cred că ar mai face. Din ce a zis el într-un interviu pare că a înțeles în astea două luni că nu are cum să se atingă de mine… nu știu ce are el de gând să facă după astea două luni.
Dacă el o să continue, procurorul poate să prelungească controlul judiciar și nu cred că o să mai fie atât de greu să îl obțin.
Sincer sunt mai liniştită, am fost la mănăstire. I-am multţumit Maicii Domnului că sunt un caz fericit. Au fost cazuri așa terminate cu tragedii. Așa e legea, până nu faci fapta, nu se pot lua măsuri. Sunt fericită că n-am pățit nimic fizic. Psihic a fost o perioadă grea„, ne-a declarat Simona Traşcă.
Citeşte şi: Simona Traşcă a primit mesaje şocante. „Într-o oră nu mai eşti în viaţă, jur!” FOTO
Simona Traşcă a povestit cum un admirator era obsedat de ea şi o ameninţa că îi va face rău. Aceasta a explicat că este vorba despre un tânăr pe nume George, care a amenințat-o până și cu moartea, pentru că a refuzat să fie într-o relație cu el.
„Cred că e cu mult mai grav cazul. Nu am avut nimic cu el, nu am ieșit în viața mea la un suc. E vorba despre un băiat care a dezvoltat o obsesie pentru mine de la vârsta de 18 ani cred, pentru joi seara când am fost la secția de Poliție am auzit ca ar avea 24 de ani. Îl cheamă George. Își folosește pe rețelele de socializare numele meu, își spune George Trașcă. Și-a scris pe mașină „Trașcă”, și-a făcut tricouri cu imaginea mea și le-a purtat”, a spus Simona Trașcă la Acces Direct.