OSCE acuză vicierea numărării voturilor în Rusia

Alegerile legislativele din Rusia, câştigate de Rusia Unită, partidul de guvernământ, au fost marcate de "încălcări frecvente" ale procedurilor de numărare a voturilor, inclusiv de introducerea de buletine suplimentare în urne", potrivit unui comunicat difuzat luni de Misiunea de observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Romania TV
05 dec. 2011, 11:38
OSCE acuză vicierea numărării voturilor în Rusia

„Votul a fost bine organizat, dar calitatea procesului s-a deteriorat considerabil în timpul numărării voturilor, caracterizată prin încălcări frecvente ale procedurii, inclusiv prin indicii serioase cu privire la umplerea urnelor”, a indicat OSCE, relatează de Agerpres.

Potrivit organizaţiei, „concurenţa politică a fost limitată şi neechitabilă” în timpul campaniei, subliniind de asemenea „lipsa independenţei” autorităţilor electorale şi mass-media.”În pofida acestor neajunsuri”, remarcă organizaţia cu sediul la Viena, „alegătorii şi-au putut exercita dreptul de a-şi exprima alegerea”.

„Schimbări sunt necesare pentru ca voinţa poporului să fie respectată”, a spus unul din responsabilii Misiunii de observatori OSCE, Petros Efthymiou, într-un comunicat. „Am observat în special interferenţa statului la toate nivelurile vieţii politice, lipsa de condiţii necesare unei concurenţe loiale şi absenţa unei mass-media independente”, a mai adăugat el.

Rusia Unită, partidul premierului Vladimir Putin, a câştigat alegerile parlamentare de duminică cu o majoritate absolută în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal), obţinând 238 mandate dintr-un total de 450, ceea ce reprezintă un scor important, dar totuşi un recul de 15 % faţă de rezultatele din 2007.

Mass-media independentă şi organizaţia neguvernamentală rusă Golos, de monitorizare a alegerilor, au semnalat numeroase fraude de-a lungul zilei de duminică, în ziua alegerilor. Comisia Electoral Centrală a Rusiei a apreciat, însă, că nu s-a produs nicio fraudă electorală notabilă.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Electrocasnicul pe care nu trebuie să îl lași niciodată în priză noaptea. Consumă curent chiar dacă nu e folosit și poate crește factura la energie
Capital.ro
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost resimțit
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Elena Lasconi, candidata USR, cheamă românii la vot împotriva lui Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?