Prognoza meteo 23 august 2021. Temperaturi în scădere şi vreme instabilă

În perioada următoare, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice în scădere față de intervalul anterior.
Alina Costache
22 aug. 2021, 17:01
Prognoza meteo 23 august 2021. Temperaturi în scădere şi vreme instabilă

Prognoza meteo 23 august 2021

În ţară, vremea va fi călduroasă în regiunile sudice, vestice și parțial în cele centrale, posibil izolat caniculară la amiază în sud-vest, în timp ce în restul ţării valorile termice se vor situa în jurul normelor perioadei, potrivit ANM. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 32 de grade, mai ridicate -până în jurul a 34 de grade- în Banat şi în sudul Olteniei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali și 21 de grade pe litoral.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în zonele montane și submontane şi în regiunile estice, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi în sudul Banatului. Seara şi noaptea însă, înnorările se vor accentua în vestul şi nord-vestul teritoriului, unde vor fi descărcări electrice, averse pe arii restrânse torenţiale şi, posibil, grindină şi vijelii. Spre dimineaţă, izolat, se va semnala ceaţă.

Citeste si Prognoza meteo lunară. Cum va fi vremea în prima zi de şcoală

În București, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

Prognoza meteo 24 august 2021

În ţară, în vestul, centrul şi nordul ţării vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice în scădere față de intervalul anterior. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii și grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri se vor înregistra cantităţi de apă importante.

În restul teritoriului regimul termic nu va avea variații semnificative, cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 23 şi 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade. La sfârşitul nopții, pe suprafețe mici, se va forma ceaţă.

În București, vremea se va menține în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi 31…32 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.

Prognoza meteo 25 august 2021

În ţară, valorile termice vor fi în scădere și în regiunile extracarpatice, iar vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în sudul, centrul și estul țării și pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe alocuri vor fi cantități de apă mai însemnate și posibil grindină și vijelii.

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, dar de scurtă durată şi asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 și 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade.

Citeste si Fenomen meteorologic spectaculos, un nor imens a acoperit oraşul Lvov VIDEO

În București, vremea va deveni normală din punct de vedere termic și în general instabilă. Înnorările se vor accentua treptat și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi, posibil, intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, în scădere ușoară față de intervalul precedent, se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.

Prognoza meteo 26 august 2021

În ţară, vremea va fi răcoroasă, cu precădere în regiunile nordice și centrale. În estul și sud-estul țării, precum și la munte, pe parcursul zilei, vor fi înnorări și local averse însoțite de descărcări electrice. Pe alocuri vor fi cantități de apă mai însemnate și condiții grindină. În restul timpului și al teritoriului cerul va fi variabil, iar ploi slabe vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 20 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, mai coborâte în zonele depresionare spre 6 grade. Pe suprafețe mici se va forma ceață.

În București, cerul va avea înnorări temporare și, mai ales în prima parte a zilei, vor fi condiții să plouă slab, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.

Prognoza meteo 27, 28, 29 august 2021

În ţară, în vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general răcoroasă şi vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. În sud şi sud-est, vremea se va încălzi treptat şi va deveni local călduroasă.

În București, vremea va deveni predominant frumoasă şi se va încălzi treptat.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Impactul Consumerismului Festiv Asupra Mediului: Probleme și Soluții
MediaFlux
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)