Emilia Ghinescu ar putea spune „adio” carierei muzicale: „Nu m-am mai regăsit. Eu chiar vreau să mă angajez”

Emilia Ghinescu, îndrăgita cântăreață de muzică populară, ar putea lăsa în urmă cariera care a consacrat-o și să se reprofileze într-un domeniu surprinzător.
Ruxandra Rădulescu
23 aug. 2021, 10:22
Emilia Ghinescu ar putea spune

Emilia Ghinescu, cunoscuta cântăreața de muzică populară, a declarat că dorește să își găsească un job stabil și să se reprofileze în psihologie. Artista a declarat că a studiat pentru acest nou domeniu și că vrea să se angajeze cât mai repede, deoarece perioada de pandemie a fost extrem de dificilă.

„Eu am și învățat. Chiar mă pregătesc pentru o altă meserie. Învăț să dau un examen pentru a ocupa un post. Aștept să pot accesa postul respectiv, încă nu s-a dat drumul la concursuri. Eu chiar vreau să mă angajez, pentru că perioada asta de pandemie a fost destul de grea, eu nu m-am mai regăsit, nu-mi vedeam rostul. Pentru mine, statul acasă, făcutul mâncare și făcutul curățenie toată ziua nu era pentru mine”, a mărturisit Emilia Ghinescu, la Antena Stars.

Cântăreața a mai declarat că un serviciu  i-ar oferi mai multă stabilitate financiară, mai ales că perioada de pandemie a fost mai dificilă din acest punct de vedere.

„Din punct de vedere financiar nu am resimțit perioada asta, pentru că la noi în familie doar unul cântă. Dacă am fi cântat amândoi ar fi fost tragic. Faptul că doar eu cânt și soțul câștigă bani din cu totul altceva ne-a ajutat să supraviețuim fără să avem probleme”, a mai explicat artista, potrivit CanCan.

Nadine s-a mutat din ţară. Motivul pentru care a luat această decizie: „Într-un sat, undeva în mijlocul Franței”

Nadine s-a mutat din ţară. Actriţa este extrem de curajoasă şi nu se teme de schimbări, ba chiar încearcă să le introducă în viaţa ei cât de mult se poate. După ce a terminat liceul fără frecvență și a dat Bacul, la 44 de ani, Nadine s-a apucat de împachetat și s-a mutat în Franța.

“Eu îmi îndeplinesc visurile! Le protejez, le respect și fac totul că ele să devină realitate. La asta mă pricep!  Mi-am dorit să trăiesc în America, mi-am dorit diplomă de liceu, iar acum mi-am dorit să locuiesc în Franța (printre altele).

Pentru fiecare vis în parte am știut la ce să renunț, ce trebuie să învăț și ce trebuie să schimb la mine pentru a deveni realitate. Să-ți îndeplinești visurile este ușor, deoarece ele sunt cadoul nostru de la Dumnezeu pentru ca noi să avem o viață bună pe acest pământ.

Totodată, îndeplinirea lor desăvârșește destinele noastre. Tu ai un vis? Faci totul pentru a-l îndeplini? Găsești soluții la obstacolele din calea lor? Te îmbrățișez!”, a fost mesajul postat de Nadine pe pagina sa de Facebook.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cu ce să speli cuptorul ca să fie curat lună. Ingredientul simplu pe care să-l folosești, e mai simplu decât credeai
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Escrocherie cu cercei magnetici de slăbit. Ce spun medicii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii