Budăi spune că PSD cere de două luni sesiune parlamentară extraordinară pentru aprobarea legii, iar PNL nu doar că nu a făcut nimic în acest sens, dar chiar a făcut tot posibilul pentru a bloca legea.
„Asta e culmea tupeului! PSD cere sesiune parlamentară extraordinară de două luni pentru legea consumatorului vulnerabil, prost gândită de PNL-USR-PLUS-UDMR! După ce au votat împotriva întrării în vigoare, a legii, de la 01 septembrie 2021, la Senat, după ce au dat punct de vedere negativ, de la Guvern, la amendamentul PSD care prevedea acest lucru, azi ministrul Muncii, de parcă nu ar fi tot din „COALIŢIA AUSTERITĂŢII”, îi cere şefului său de partid, Orban, să urgenteze legea!
Ăsta da tupeu! După toate aceste minciuni, propunerea lor este ca intrarea în vigoare, a legii, să fie 01 ianuarie 2022. Dar cu lunile Octombrie, Noiembrie şi Decembrie din anul 2021 cum rămâne, domnilor guvernanţi nepăsători?”, a scris Marius Budăi, miercuri pe Facebook.
Anterior, PSD a cerut Guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin de la 1 octombrie. „1 octombrie trebuie să fie termenul de aplicare a legii consumatorului vulnerabil, nu 1 ianuarie 2022”, mai transmis social-democraţii.
Ministrul Muncii Raluca Turcan a cerut Parlamentului accelerarea procedurilor pentru adoptarea proiectelor de lege privind consumatorul vulnerabil din sistemul energetic, respectiv măsurile pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.