Prognoza meteo 26 august 2021. Vremea în răcire, temperaturi sub media acestei perioade

Vremea se va rãcori şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel în cea mai mare parte a ţãrii valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice pentru ultima decadã a luni august.
Alina Costache
25 aug. 2021, 23:54
Prognoza meteo 26 august 2021. Vremea în răcire, temperaturi sub media acestei perioade

Prognoza meteo 26 august 2021

TARA

Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorãri în centrul, estul şi sud-estul ţãrii, precum şi în zonele montane şi submontane, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descãrcãri electrice. Izolat, mai ales în Carpaţii Meridionali, în dealurile subcarpatice ale Munteniei şi în Dobrogea vor fi cantitãţi de apã mai însemnate şi condiţii de grindinã.

Noaptea, cerul va fi variabil, iar ploi slabe se vor semnala pe alocuri, cu precãdere în vest şi nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane şi, de scurtã duratã, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor situa între 20 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 20 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 5 grade. Spre sfârşitul intervalului, pe arii restrânse va fi ceaţã.

BUCURESTI

Vremea va fi în general frumoasã, iar valorile termice vor fi mai scãzute decât în ziua precedentã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în prima parte a zilei, când vor mai fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 27…28 de grade, iar cea minimã de 16…17 grade, mai scãzutã la periferie pânã spre 14 grade.

Prognoza meteo 27 august 2021

TARA

În vestul, nordul şi, parţial, centrul ţãrii şi zona de munte, vremea va fi în general instabilã şi rãcoroasã. Nebulozitatea va fi în general persistentã şi va ploua temporar în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi începând de dupã-amiazã înnorãrile se vor accentua şi în Transilvania şi în jumãtatea de nord a Moldovei, unde vor fi mai ales averse, însoţite şi de descãrcãri electrice.

Pe alocuri, vor fi cantitãţi de apã mai însemnate şi condiţii de grindinã. În restul teritoriului, valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentã; cerul va fi temporar noros, iar fenomene asociate instabilitãţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse în orele dupã-amiezii, în special în Dobrogea şi sud-estul Munteniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, iar de scurtã duratã şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi de la 17 grade în nord-vest pânã la 31…32 de grade în extremitatea de sud, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade. Noaptea, pe alocuri, se va semnala ceaţã.

BUCURESTI

Vremea va fi predominant frumoasã şi se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimã va fi de 16…18 grade.

Prognoza meteo 28 august 2021

TARA

Vremea va fi în general instabilã, iar în jumãtatea de nord-vest se va menţine rãcoroasã. În majoritatea zonelor, vor fi perioade cu înnorãri temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descãrcãri electrice. Local, în intervale de scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantitãţi de apã importante şi izolat va cãdea grindinã. În sud-estul ţãrii, astfel de fenomene vor fi posibile pe spaţii mici şi la intensitate redusã.

Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze mai mari pe crestele Carpaţilor Meridionali, local în regiunile sudice şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, inclusiv asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19…20 de grade în Maramureş, estul Transilvaniei, Crişana şi Banat şi 31…32 de grade în sudul şi estul Munteniei şi vestul Dobrogei; minimele termice vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade. Izolat se va forma ceaţã.

BUCURESTI

Vremea va fi caldã, dar va deveni în general instabilã. Dupã orele amiezii, cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse posibil mai însemnate cantitativ, descãrcãri electrice şi unele intensificãri ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul a 30 de grade, iar cea minimã va fi de 17…19 grade.

Prognoza meteo 29 august 2021

TARA

Vremea va fi în general instabilã în sudul, centrul şi estul ţãrii, precum şi la munte unde cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi pe arii relativ extinse -în special în Muntenia, în vestul Dobrogei, în Moldova şi în sudul şi estul Transilvaniei- vor fi perioade cu averse şi descãrcãri electrice; local se vor înregistra cantitãţi de apã importante şi izolat va cãdea grindinã. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros, iar ploile se vor semnala pe spaţii mici.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele montane şi pe arii restrânse în celelalte zone. În sud-sud-est valorile termice se vor situa în jurul celor obişnuite la sfârşit de august, dar în restul ţãrii va fi rãcoare; astfel temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Bãrãgan şi Podişul Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 10 şi 20 de grade. Pe arii restrânse, mai ales la sfârşitul nopţii, se va forma ceaţã.

BUCURESTI

Vremea se va mai rãcori şi se va menţine în general instabilã. Cerul va avea înnorãri şi vor fi perioade cu averse moderate cantitativ şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 27…28 de grade, iar cea minimã de 14…16 grade.

Prognoza meteo 30 – 31 august – 1 septembrie 2021

TARA

În primele zile, valorile termice se vor situa în mare parte din ţarã în jurul celor normale pentru aceastã perioadã din an, apoi vremea se va rãcori în vest, centru şi nord. La începutul intervalului va ploua local la munte şi pe spaţii restrânse în rest, apoi instabilitatea atmosfericã se va accentua treptat, începând din vest, în majoritatea regiunilor.

BUCURESTI

Vremea va fi caldã în primele zile, apoi se estimeazã o rãcorire. La începutul intervalului vor fi posibile ploi de scurtã duratã, iar în a doua parte a perioadei va creşte probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosfericã.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va bucura pe toți iubitorii de animale
Capital.ro
Bani pentru cei care stau la CASĂ. Statul plătește câte 30.000 de lei
Playtech.ro
DOAMNE cât e de frumoasă! Imagini de senzație cu noua iubită a lui Alex Bodi, te hipnotizează
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Secretele din spatele BMW. Mistere din istoria celebrei mărci auto
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Nu e banc! Cu câți lei a ajuns să se vândă un singur mic, la 'împinge tava' în Mamaia
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cât costă mâncarea la “împinge tava” în stațiunea Mamaia: „Prețuri ca în Elveția”. Turistul dezamăgit a postat totul pe internet
Capital.ro
Ucraina cere pace. Anunțul ISTORIC al Rusiei: La unison cu poziția noastră
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Bărbat căutat de autoritățile franceze, capturat în Bacău
MediaFlux
ALERTĂ de RĂZBOI în EUROPA! Probleme majore descoperite de NATO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!