Premierul ceh vrea România în Schengen ca pretext pentru a combate migrația

Premierul ceh a făcut o pledoarie pentru ca România și alte țări balcanice să fie primite în Schengen, ca pretext pentru a combate valul de migranți din zonele de război.
Ruxandra Rădulescu
29 aug. 2021, 00:04
Premierul ceh vrea România în Schengen ca pretext pentru a combate migrația

Premierul ceh Andrej Babis a declarat sâmbătă pentru publicația Parvo că spațiul Schengen, prin acordul încheiat în 1985,  nu oferă protecție granițelor Europei.

Andrej Babis a lăudat demersurile premierului Viktor Orban care a contracarat, în 2015, valul de migranți care veniseră din zonele grav afectate de război, în căutarea unui refugiu din calea morții. La acea vreme premierul Ungariei a construit un gard împotriva celor care au fost nevoiți să-și părăsească țara unde s-au născut și să apuce calea Europei, într-un gest disperat de sfidare a morții.

”Singurul care a apărat frontierele Schengen a fost (premierul ungar) Viktor Orban, care a construit un gard împotriva migranţilor”, a amintit prim-ministrul ceh.

Premierrul a mai menționat că un alt pas important este lupta împotriva traficanților de carne vie și semnarea unor acorduri cu Turcia, Maroc, Algeria, Tunisia.

”lupta împotriva traficanţilor de fiinţe umane şi semnarea de acorduri cu Turcia, Maroc, Algeria, Tunisia şi Libia” a declarat şeful guvernului de la Praga.

Acesta a mai menționat că pentru a apăra Europa de migrația popoareor din zonele de război este necesar ca țări precum România sau Bulgaria, care controlează coastele europene ale Mării Negre și ale Mării Adriatice, să ntre în spațiul Schengen.

”Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia (ţară nemembră a UE n.red) şi Croaţia în spaţiul Schengen; să avem o strategie clară faţă de Balcanii occidentali şi să apărăm Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe”, a îndemnat el, potrivit G4Media.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Comuna puternic industrializată din România de care s-a ales praful. Este localitatea natală a lui Nicolae Ciucă
Capital.ro
Ungaria e blocată. Viktor Orban a dat ordinul peste graniță. Este oficial
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Lovitură pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani. ARMATA DEVINE OBLIGATORIE!
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Marele coșmar al șoferilor. Pot fi pedepsiți, chiar dacă nu au greșit
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Cauza morții regizorului Bogdan Budes. Ce s-ar fi întâmplat cu el, în timpul nopții. Detalii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Serviciul militar se reintroduce din ianuarie 2025. Vor fi recrutați bărbații de peste 18 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Noua alertă a autorităților din Germania privind contaminarea apei potabile într-o bază militară
MediaFlux
A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA PENSIILOR MAJORATE! Vine POȘTAȘUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...