Divorțul a devenit oficial în iunie și deja nu mai declar proprietățile care sunt pe numele fostului soț”, a declarat premierul Republicii Moldova, la TV8, potrivit UniMedia.
Natalia Gavrilița, în vârstă de 43 de ani, a absolvit Universitatea Harvard. Actualul premier din Republica Moldova a urmat studiile de master în SUA, în perioada 2003-2005. Licența în economie a obținut-o la universitatea de stat din Republica Moldova.
De-a lungul timpului, Gavrilița a mai lucrat în Marea Britanie, la organizația Oxford Policy Management, în calitate de consultant superior și manager de portofoliu pe metode de evaluare.
De asemenea, a mai fost secretar de stat și șef de cabinet la Ministerul Educației din Republica Moldova. În plus, a mai fost director executiv al unui proiect în educație al Băncii Mondiale.
Vladimir Gavrilița, fostul soț al Nataliei Gavrilița-Catrinescu, originar din Sadova, a fost consultant al prim-ministrului, responsabil pe domeniul organelor de forță și prevenirea spălării banilor, pe vremea când actuala șefă a Guvernului era ministru al Finanțelor, iar Maia Sandu îndeplinea funcția de lider al executivului.