Un autoturism a pătruns pe șine, în cartierul Militari din Capitală, și a lovit un tramvai, care a deraiat, în urma impactului. În urma accidentului, două persoane au fost rănite. Circulația este blocată.
”Liniile 8 și 25 – blocate pe Bd. Timișoara, în zona intersecției cu Romancierilor, pe sensul spre Răzoare. Cauza: deraiere”, anunță Societatea de Transport București (STB), într-un mesaj publicat pe Twitter.
Citeşte întreaga ştire: Doi răniți, după ce un tramvai a lovit de o mașină în Capitală.
Potrivit primelor informații, mașina condusă de femeia în vârstă de 50 de ani a ajuns pe linia de tramvai și a fost lovită de mijlocul de transport în comun. În urma impactului, o parte a tramvaiului a ieși de pe șine.
Șoferița a fost încarcerată. Era conștientă atunci când a fost scoasă din mașină și preluată de echipajele medicale. În accident a fost rănit și un tânăr în vârstă de 25 de ani.
Nu se cunosc cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier.
Niciun pasager din tramvai nu a fost rănit, dar circulația tramvaielor este blocată în zonă.
Polițiștii fac cercetări la fața locului.