Luni, în jurul orei 14.45, Sorin Apostu a fost dus la Curtea de Apel Cluj, unde urma ca magistraţii să analizeze cererea sa de eliberare sub control judiciar. Acesta a intrat în sala de judecată, fără a face însă declaratii.
Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii săi, a declarat că, tot luni, magistraţii Curţii de Apel Cluj urmează să analizeze cererea procurorilor DNA de prelungire a măsurii arestării preventive pentru Sorin Apostu.
Totodata, magistraţii vor analiza o cerere similară în ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Călin Stoia.
In faţa instanţei Apostu a declarat că renunţă la cererea sa de eliberare sub control judiciar.
„Renunţ la cererea formulată, de eliberare sub control judiciar. Mi-au fost explicate de către apărătorul meu care sunt consecinţele acestei decizii şi mi le asum”, a spus Apostu.
În noaptea de 10 spre 11 noiembrie, primarul Clujului, Sorin Apostu şi directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, ca urmare a unor mandate ce au fost emise pe numele lor de către Curtea de Apel Cluj. Apostu a fost arestat pentru luare de mită, iar Stoia pentru dare de mită. Cei doi au făcut recurs la măsura arestării preventive, însă ICCJ le-a respins solicitarile.
Călin Stoia a solicitat instanţei eliberarea pe cauţiune , însă cererea i-a fost respinsă, deşi acesta achitase suma de un milion de lei, stabilită drept cauţiune.
La rândul lui, Sorin Apostu a cerut să fie eliberat sub control judiciar.
Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro în vederea încheierii unor contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale, Monica Undina Apostu, aceasta fiind la rândul ei învinuită în acest dosar.
În acest dosar sunt cercetaţi pentru dare de mită şi oamenii de afaceri Simion Mureşan (Electrogrup), Călin Stoia (director general al Brantner România) şi Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct).