USR PLUS depune moţiunea împotriva lui Cîţu cel mai târziu luni. De altfel, Dan Barna a dat de înţeles că miniştrii USR PLUS vor rămâne în Guvern, chiar dacă alianţa va depune o moţiune de cenzură împotriva Executivului condus de Florin Cîţu.
Declaraţiile copreşedintelui USR PLUS vin în contextul scandalului din coaliție declanșat după demiterea lui Stelian Ion de la Ministerul Justiției.
„Dacă moțiunea de cenzură pică și premierul Florin Cîțu dovedește că are susținere parlamentară, înseamnă că noi suntem cei care greșim, ne retragem din guvernare și, bineînțeles, guvernează mai departe, pentru că are susținere parlamentară. Dacă moțiunea trece și cabinetul Florin Cîțu este demis, președintele va propune un nou premier și coaliția poate să funcționeze, pentru că partea cu adevărat importantă pentru România este guvernarea pe anii următori”, a spus Dan Barna, la Digi24.
Mai mult, Barna a explicat că miniștrii USR PLUS își vor da demisia dacă moțiunea de cenzură nu trece.
Întrebat dacă moțiunea va fi depusă cu miniștrii USR PLUS încă în funcțiile din guvern, Barna a afirmat că acest lucru este „o tehnicalitate”.
„Noi spunem că acest guvern și această coaliție are problema unui lider care nu e la înălțimea poziției în care se află. Aceasta e chestiunea de fond. Florin Cîțu nu are competența să conducă acest Guvern. Moțiunea de cenzură este o moțiune împotriva premierului”, a menţionat Dan Barna.
„Demisiile noastre sunt pe masă. Este o chestiune de tehnicalitate. Miza este următoarea: dacă moțiunea de cenzură trece, ne așezăm la masă și constituim un nou guvern – și am toată încrederea că PNL va propune un premier care să aibă și competența și responsabilitatea necesară. Dacă moțiunea nu trece și premierul are susținerea necesară, ne dăm demisiile instantaneu”, a adăugat el.
„De ce să ne retragem înainte de moțiune? În funcție de rezultat vom ști cum procedăm mai departe”, a mai spus Dan Barna, conform sursei citate.
Surse politice citate de G4media au precizat că în cadrul ședinței conducerii USR PLUS de joi seara, s-a discutat pe marginea depunerii moțiunii de cenzură împotriva premierului Cîțu.
Discuțiile în Biroul Politic al USR PLUS au fost concentrate pe adunarea numărului necesar de semnături precum și pe termenul de depunere a moțiunii.
„Să vedem câți semnează și de unde luăm semnăturile. Luni este termenul maxim care a fost stabilit pentru depunerea moțiunii. Este posibil să o depunem chiar mâine, dar nu înainte de ședința de coaliție”, a mai precizat sursele citate.