Elevii de la Colegiul „Dragomir Hurmuzescu” din Deva pot intra la cursuri doar pe bază de amprentă digitală. După ani de zile în care elevii chiuleau de la şcoală şi pentru că în instituţie intrau şi persoane străine, directorul liceului a luat măsura de integrare a unui sitem de monitorizare.
Astfel, la poarta liceului este montat un aparat care le înregistrează elevilor amprentele digitale. Poarta se închide automat la ora 8.15 şi se deschide abia la 14.00.
Elevii nu pot sări nici gardul pentru a ajunge la cursuri pentru că instituţia este monitorizată cu 40 de camere video care supravegează coridoarele şi curtea şcolii.
De asemenea, la acest liceu există şi un sistem de alarmare care atunci când este pornit aduce, în maximum trei minute, firma de securitate.
Acest sistem a costat 50.000 de lei, bani pe care unitatea de învăţământ i-a obşinut prin fonduri proprii.