Ultimul protest al femeilor, în Afganistan. Talibanii au înăbuşit marşul cu gaze lacrimogene VIDEO

Forţele speciale talibane au tras focuri de armă în aer, sâmbătă, şi au făcut uz de gaze lacrimogene, punând capăt brusc ultimului marş de protest din Kabul al femeilor afgane care cer drepturi egale de la noii conducători.
Daniel Spătaru
04 sept. 2021, 19:01
Ultimul protest al femeilor, în Afganistan. Talibanii au înăbuşit marşul cu gaze lacrimogene VIDEO

Marşul femeilor a început paşnic. Demonstranţii au depus o coroană de flori în afara Ministerului Apărării din Afganistan pentru a-i onora pe soldaţii afgani care au murit luptându-se cu talibanii înainte de a merge la palatul prezidenţial.

„Suntem aici să câştigăm drepturi umane în Afganistan”, a spus o protestatară în vârstă de 20 de ani, Maryam Naiby. „Îmi iubesc ţara. Voi fi mereu aici”. Pe măsură ce scandările protestatarelor au devenit mai puternice, mai mulţi oficiali talibani au pătruns în mulţime.

Flancată de mai mulţi colegi demonstranţi, Sudaba Kabiri, studentă la universitate în vârstă de 24 de ani, i-a spus interlocutorului ei taliban că Profetul islamului le-a dat femeilor drepturi şi ei le-au vrut pe ale lor. Oficialul taliban le-a promis femeilor că li se vor acorda drepturi, dar acestea, toate în jurul vârstei de 20 de ani, s-au arătat sceptice.

În timp ce manifestanţii au ajuns la palatul prezidenţial, forţe speciale talibane au alergat în mulţime, tragând în aer şi împrăştiind manifestanţii. Kabiri, care a vorbit pentru The Associated Press, a spus că au folosit şi gaze lacrimogene.

Citeşte şi Femeile, primele victime ale legilor barbare pe care talibanii le impun în Afganistan. Nu au voie să apară la balcon sau fereastră, să vorbească tare sau să poarte pantofi cu toc

Talibanii au promis un guvern incluziv şi o formă mai moderată de guvernare islamică decât atunci când au condus ultima dată ţara din 1996 până în 2001. Dar mulţi afgani, în special femeile, sunt profund neîncrezători şi se tem că vor pierde drepturile dobândite în ultimele două decenii.

Tinerele femei care au protestat au spus că au fost nevoite să-şi înfrunte familiile îngrijorate de faptul că vor continua protestele, chiar furişându-se din case pentru a cere drepturi egale de la noii conducători.

Farhat Popalzai, altă studentă în vârstă de 24 de ani, a afirmat că vrea să fie vocea femeilor fără voce din Afganistan, a celor prea temătoare să iasă în stradă. „Sunt vocea femeilor care nu pot vorbi”, a spus ea. „Ei cred că aceasta este ţara bărbaţilor dar nu este, este şi o ţară a femeilor”.

Citeşte şi Talibanii au organizat o înmormântare pentru forțele americane, după retragerea din Afganistan

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Dispare o companie importantă din România. Afacerea va fi vândută cu peste 270 de milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în direct: Asta a fost finalul!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Scandalos! Bonusuri de 500.000 de lei la pensionare, în România. Cifra este reală
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce funcție vizează dacă va fi interzis la prezidențiale
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București