Zanni, învingătorul de la Survivor 2021, în vârstă de 23 de ani, este extrem de fericit că și-a achiziționat prima sa locuință cu cei 50.000 de Euro, câștigați la concurs.
Zannidache a făcut foamea și a înfruntat multe obstacole în cadrul concursului desfășurat în Republica Dominicană, iar competiția a fost una foarte strânsă.
Marele învingător și-a văzut recent visul cu ochii deoarece apartamentul cumpărat recent este primul loc căruia Zanii îl poate numi „acasă”, deoarece artistul a crescut într-un orfelinat.
Zanni vrut să împărtășească această bucurrie și fanilor care îi urmăresc contul de Youtube, așa că el a decis să le facă un tur virtual al noii sale locuințe.
“Este oficial! Mi-am cumpărat apartamentul, aceasta este cheia. Vă mulțumesc și celor care au fost lângă mine și m-ați susținut, pentru că ați contribuit la treaba asta! Sigur că și fără voi reușeam, la 70-80 de ani, dar cu ajutorul vostru am reușit la 23 de ani. Vă mulțumesc, vă sunt recunoscător!”, a declarat Zanni.
. “Am copilărit, am supraviețuit până la șase ani într-un orfelinat, zilele treceau fără să facem nimic, nu acumulam nimic. Am avut mereu o voce în cap care îmi spunea că este un loc pe pământul ăsta și pentru mine. Le-am făcut pe toate, am tuns iarba, am făcut tatuaje, am tuns, am fost la pizzerie, am fost operator de interior într-un birou”, povestea Zanni despre copilăria sa plină de lipsuri și probleme.
Zanni, noi detalii despre părinţii biologici. De obicei, când vine vorba despre ei, păstrează discreţia, însă acum și-a deschis sufletul. Câştigătorul Survivor România a mărturisit că mama lui este o femeie cu probleme mintale, iar pe tatăl său nu l-a cunoscut niciodată. S-ar putea ca bărbatul nici să nu știe că are un fiu.
„Știu câte ceva doar despre mama. Nu este o femeie prea conștientă de realitatea în care ne aflăm. Mi-a făcut cadou la 13 ani niște ghetuțe pentru un copil de 5 ani, atât credea că am. Nu o pot judeca pe mama, nu mă gândesc niciodată că m-au lăsat.
Mama trăiește pe altă planetă, pe tata nu îl știu și nici nu cred că știe prea multe despre existența mea, dacă mai trăiește. Sunt convins că ar fi mândri de mine, că plâng în cazul în care ar fi conștienți de mine, de ce am realizat.
Dar nu cred că se uită sau sunt conștienți de mine și m-am împăcat cu ideea asta. M-am născut pierzător și m-am împăcat cu faptul acesta… Dacă ar veni mama la mine să mă salute, nu aș avea nimic să îi reproșez, dar nici nu aș avea ce să îi spun.
Mi-ar fi plăcut să am o familie, să am mama lângă mine, să mă mângâie, să îmi facă pachet pentru școală. Nu pot să recuperez ce mi-a lipsit cu femeia care îmi este mamă doar de sânge”, a mărturisit Zanni pentru VIVA!