Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Octavian Luchian Seciu, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Bistriţa Năsăud a unui partid politic, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea 78/2000 şi anume fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, a informat, joi, DNA.
Potrivit DNA, în perioada 22 -25 octombrie 2012, inculpatul Seciu Octavian Luchian, în calitate de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Bistriţa Năsăud a unui partid politic, a pretins de la un denunţător suma totală de 75.000 de euro, promiţând că îşi va folosi influenţa sau autoritatea pe lângă conducerea partidului, astfel încât să se avizeze candidatura denunţătorului pentru postul de deputat în Colegiul 1 Bistriţa la alegerile parlamentare din luna decembrie 2012. De asemenea, inculpatul a promis că îşi va exercita influenţa şi pentru ca organele de conducere ale partidului respectiv să revoce decizia prin care denunţătorul fusese invalidat ca şi consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bistriţa şi să revoce excluderea acestuia din partid.
În 31 octombrie 2012, inculpatul Seciu Octavian Luchian a primit de la denunţător o tranşă de 6.000 euro din suma pretinsă, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante, precizează DNA.
La data de 31 octombrie 2012, procurorii au dispus reţinerea inculpatului Octavian Luchian Seciu pe un termen de 24 de ore.
În 1 noiembrie 2012, Judecătoria Cluj Napoca a dispus faţă de inculpatul Octavian Luchian Seciu luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara un termen de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită de procurori.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume şi a unui imobil aparţinând inculpatului Seciu.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Bistriţa.
Octavian Seciu a candidat pentru un post de deputat într-un colegiu din Bistriţa, el fiind preferat de doar 15,94% dintre electori. El a pierdut alegerile, colegiul fiind câştigat de candidatul USL.