Nicu Benesh, specialist IT, se afla în World Trade Center în acea zi, acum 20 de ani, și a reușit să se salveze doar pe el însuși și pe câțiva colegi.
„Sunt roman stabilit in Statele Unite, plecat din Romania in ’86 si m-am stabilit in ’96 in State. In 2001 lucram la o firma care se numeste Dun and Bradstreet, si care avea sediul doar de doua luni in World Trade Center, la etajul 14. Fusesem in concediu, in perioada august-septembrie, am stat in Romania o saptamana si o saptamana in Austria, si m-am intors din Europa cu o noapte inainte.
A fost prima mea zi de lucru. Locuiesc in New Jersey si ca sa ajung in New York City luam masina mea personala. Din cauza diferentei de fus orar, nu am dormit foarte bine, eram treaz dupa orarul din Europa si pentru mine era deja dupa-amiaza, dimineata aici, si atunci mi-am zis sa plec mai devreme la serviciu, aveam cu siguranta lucruri care se adunasera pe birou in perioada absentei mele”, a spus Nicu pentru ziare.com.
La început a crezut că era vorba de un cutremur, apoi lumea a început să țipe, iar el a văzut cum cădeau bucați din turn.
„Atunci m-am dus la alta fatada, dinspre vest, unde este strada Henry Hudson, si m-am uitat in jos. Am vazut masinile blocate in trafic, unele de-a curmezisul, politie, si atunci m-am gandit ca poate nu a fost cutremur ci un mic avion, care a lovit turnul, un avion de un loc, m-am gandit, si probabil ca pilotul a avut harta sau ceva de genul asta”.
„Cativa incercau sa urce, si le-am zis: nu urcati, coborati. De ce? Pentru ca eu lucrez aici ca director IT, dar ca educatie am facut Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti, si stiam ca turnurile au centrala de ventilatie la nivel inferior. M-am gandit ca fumul vine pentru ca tevile sunt sparte si nu pentru ca acolo ar fi explozia – vazusem bucatile care cadeau”
Nicu se gândea doar la două lucruri în acele momente: ori e un atentat terorist, ori ne-au invadat rușii.
„Si m-am intors spre turnuri. Am traversat din nou autostrada si aici am cele mai puternice imagini care mi-au ramas in amintire. Prima imagine pe care am vazut-o a fost un pinion, o piesa de avion, de culoarea aceea militara, maro-bej. Am luat-o, am ridicat-o, am mirosit-o, mirosea a vaselina arsa, si atunci am inceput din nou sa banuiesc ca e posibil sa fie un avion trimis…”.
Au fost imagini îngrozitoare pentru Nicu, pe care nu și le poate scoate din minte nici acum, după 20 de ani.
„Am vazut o roata dintr-un tren de aterizare, o roata de avion, infipta intr-o fereastra de la etajul unu al unei cladiri din apropiere de turnuri. Era ca intr-un film de Hitchcock, un film de cosmar in alb-negru. Am continuat drumul si, pe jos, ce sa va spun, erau bucati de neidentificat de corp uman, parca eram la macelarie, ceva de nedescris. Asta a fost si este imaginea care mi-a ramas in minte foarte puternic.
Si asta este imaginea care ma cutremura de cate ori ma gandesc la ea: cand m-am apropiat de turnuri, mi-am ridicat privirea in sus si vedeam cum unii se aruncau de la ferestre. Era clar ca ei stiau ca n-au cum sa scape teferi din salt, dar isi alegeau o alta modalitate de a termina. Si acum mi se ridica parul, ma cutremura asta”.