30.000 de semnături „Vrem Discovery” au ajuns la RCS în 20 de cutii. Compania a spus „pas”

Compania Discovery a încercat să livreze, joi, după ora 11.00, la sediul RCS&RDS din Bucureşti, 20 de cutii conţinând 30.000 de exemplare semnate ale petiţiei “Vrem Discovery pe RCS&RDS”, însă oficialii companiei de cablu au refuzat livrarea.
Romania TV
13 dec. 2012, 12:43
30.000 de semnături „Vrem Discovery” au ajuns la RCS în 20 de cutii. Compania a spus

Reprezentanţii Discovery au confirmat că livrarea a fost făcută prin intermediul unei companii de curierat, joi, după ora 11.00, iar cele 20 de colete au fost însoţite de Paul Dicu, alergător de ultramaraton şi unul dintre românii care au apărut pe Discovery Channel în 2011, ca parte din campania „Oricine poate fi erou”, desfăşurată de canalul de televiziune.

Pe cele 20 de cutii erau imprimate logoul Discovery Channel şi textul „Petiţie: Vrem Discovery pe RCS&RDS – 30.000 de semnături”.

„Am decis să însoţesc această livrare pentru că sunt abonat RCS&RDS, sunt unul dintre semnatarii petiţiei şi un susţinător al acestei cauze şi am vrut să mă asigur că mesajul celor 30.000 de fani Discovery ajunge la RCS&RDS” a spus Paul Dicu.

Compania RCS&RDS a refuzat însă livrarea făcută de Discovery. Astfel, cutiile cu cele 30.000 de semnături au ajuns numai până la recepţia sediului RCS&RDS, unde oficiali ai companiei au refuzat să primească pachetele. Astfel, compania de curierat a luat cutiile înapoi, au explicat reprezentanţii Disovery.

Cele 30.000 de semnături au fost strânse pe site-ul www.petitieonline.ro, în perioada 23 noiembrie – 11 decembrie. Petiţia este deschisă, continuând să strângă semnături. Astfel, în momentul difuzării acestei ştiri, petiţia „Vrem Discovery pe RCS&RDS” este semnată de 30.796 persoane.

RCS&RDS a scos, în seara de 29 noiembrie, de pe reţelele sale de cablu (care au aproximativ două milioane de abonaţi, n.r.) toate canalele operate de compania Discovery Networks, inclusiv Discovery Channel, fără a avea aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, aşa cum impune Legea audiovizualului.

Potrivit articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”. Aceeaşi lege prevede că în astfel de cazuri CNA poate aplica sancţiuni cuprinse între 10.000 de lei şi 200.0000 de lei.

RCS&RDS a scos, pe 29 noiembrie, din pachetul de bază de pe reţelele de cablu televiziunile Discovery Channel şi Animal Planet, în locul acestora fiind incluse History Channel, post care se afla până atunci în pachetul suplimentar al operatorului de telecomunicaţii, dar şi televiziunea BBC Entertainment.

Totodată, RCS&RDS a scos, pe 29 noiembrie, posturile TLC, Discovery Science şi ID Investigation Discovery (toate aflate în portofoliul companiei Discovery), care se regăseau într-un pachet suplimentar în reţelele de cablu ale companiei de telecomunicaţii, pentru care abonaţii plătesc în plus o sumă de 7 lei, faţă de abonamentul la pachetul de bază.

Pe de altă parte, RCS&RDS a transmis, tot pe 29 noiembrie, într-un e-mail adresat abonaţilor săi, că televiziunile „Digi Animal World şi BBC Entertainment vor înlocui Animal Planet şi Discovery Channel, care ies din grilă la 1 decembrie”.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Cât costă un Lamborghini Huracan cu doar 27.800 km la bord. Mașina a fost scoasă la licitație în România, iar prețul e redus la jumătate
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. RAR a anunțat azi, 15 ianuarie: Trebuie înlocuită cu una nouă
Playtech.ro
Când vin ninsorile în București. Temperaturile scad brusc, experții ANM anunță viscol și ger în următoarea perioadă
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Meditațiile interzise de Ministerul Educației. Vor intra sub incidența legii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Pensionarii, afectați de înghețarea pensiilor. Unii români vor pierde chiar și 540 de lei din pensie, în 2025
Cancan.ro
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Asul din mâneca lui Călin Georgescu. Lovitura pe care o pregătește chiar mâine
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
Medicii îndeamnă la reducerea atenției asupra IMC pentru diagnosticarea obezității
MediaFlux
AMENDĂ de 1.500 lei pentru un GEST BANAL la BLOC între VECINI. Decizie în INSTANȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un consilier local trăiește pe picior mare. Deține un apartament în Insulele Canare