Zodii incompatibile în cuplu. Diferenţa dintre zodiile compatibile şi cele incompatibile este faptul că nativii compatibili se pot înţelege foarte uşor, în timp ce nativii care fac parte din zodii incompatibile trebuie să depună ceva mai multe eforturi pentru ca relaţia să meargă bine.
Dacă eşti Berbec, trebuie să ştii că nu eşti deloc potrivită pentru bărbaţii din zodia Taur, potrivit clickpentrufemei.ro. Acestora le place să spună adesea „Ţi-am spus eu!‟, iar ţie acest lucru ţi se pare de neacceptat! Compatibilitate maximă ai cu nativii din semnul Balanţei.
Dacă eşti născută în zodia Taurului, în fruntea listei cu zodii incompatibile în dragoste este Săgetătorul. Un Săgetător are un fel de a fi mult prea sălbatic pentru tine. Îl poţi admira, dar nu te apropia de el. Compatibilitate maximă ai cu Scorpionul
Un nativ Gemeni nu va fi prea compatibil cu unul născut în Capricorn. Nativul Capricorn nu va fi niciodată destul de amuzant pentru o persoană născută sub semnul Gemenilor. Şi asta pentru că unui Capricorn îi place să muncească prea mult şi se distrează prea puţin. Compatibilitate maximă ai cu Săgetătorii.
Dacă eşti Rac, nu începe o relaţie cu cineva din Vărsător! Aceştia cheltuiesc sume mari de bani pe nimicuri, le place să schimbe întotdeauna câte ceva şi s-ar putea ca un astfel de partener să te facă să dezvolţi animozităţi la adresa lui. Compatibilitate maximă ai cu Taur.
Leul nu va face aproape niciodată casă bună cu Scorpionul. Acesta din urmă trăieşte intens şi este aproape la fel de încăpăţânat ca Leul. Dacă eşti născut în zodia Leului, ai nevoie de cineva care să te lase să câştigi. Compatibilitate maximă ai cu Săgetătorul.
Dacă eşti în zodia Fecioară, trebuie să ştii că nu este o idee bună să intri într-o relaţie cu un Săgetător! Niciunul dintre voi nu vrea să se complice. Săgetătorul pare tot timpul lipsit de griji şi asta o să ţi se pară, în cea mai mare parte a timpului, o dovadă de inconştienţă şi superficialitate. Compatibilitate maximă ai cu nativii Scorpion.
O Balanţă nu va face prea des casă bună cu Fecioara. Combinaţia aceasta nu are un viitor, pentru că un bărbat în zodia Fecioară reprezintă o provocare mult prea mare pentru tine. Amândoi sunteţi intoleranţi şi vă arătaţi cu degetul unul altuia defectele. Compatibilitate maximă ai cu Balanţa.
Dacă te-ai născut în semnul Scorpionului, tot ce trebuie să faci este să eviţi persoanele de sex opus din zodia Berbec! Berbecii te vor obosi în cea mai mare parte a timpului. În schimb, poţi avea relaţii de lungă durată cu nativii din Peşti.
Nativul Săgetător nu va putea sta prea mult alături de un Taur! Săgetătorii au nevoie de schimbări şi de o dinamică mai mare decât poate să ofere un Taur. În schimb, Săgetătorul va avea maximum de compatibilitate cu Vărsătorul.
Citeste si Horoscop special: 12 combinatii de zodii care vor fi buni parinti si 12 care vor da gres
Capricornii nu reuşesc să rezoneze cu Gemenii. Vor dori să îi schimbe şi vor deveni frustraţi că nu vor reuşi. În schimb, Capricornul va fi pe aceeaşi lungime de undă cu Fecioara.
Vărsătorul na va face prea des casă bună cu un Rac decât cu compromisuri uriaşe. Racii au nevoie să te implici mai mult decât poţi într-o relaţie. Dar un Vărsător nu îi va putea oferi niciodată unui Rac tot ce îşi doreşte acesta. Compatibilitate maximă ai cu Săgetătorii.
Cea mai neinspirată combinaţie pe care poţi să o faci pe plan emoţional este să intri într-o relaţie cu cineva din zodia Fecioară. Fecioarele vor ca lucrurile să fie curate, îngrijite şi în perfectă ordine. În plus, acestea sunt perfecţioniste, iar pentru Peşti lucrurile stau complet diferit. Compatibilitate maximă ai, însă, cu Scorpionii.