Amendă uriaşă primită de un bucureştean care a abandonat cinci pui de pisică pe stradă. Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce a ieşit dintr-o curte cu o sacoşă de hârtie în mână, pe care a lăsat-o lângă un coş de gunoi. În sacoşă se aflau cinci pui de pisică.
Citeşte şi Alertă în Bicaz Chei. Trei urşi au apărut în localitate, în momente diferite
Un echipaj al Poliţiei Locale a fost trimis în zonă pentru a face verificări. Agenţii au observat că în sacoşa de hârtie lăsată de bărbat lângă coşul de gunoi se aflau cinci pui de pisică.
„Comportamentul bărbatului a fost surprins de sistemul de monitorizare video gestionat de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, iar un echipaj, aflat pe itinerariul de patrulare, a fost trimis să facă verificări. La faţa locului, poliţiştii locali au descoperit că din sacoşa de hârtie răzbeau scâncetele a cinci pui de pisică, abia născuţi. Treamurau şi le era foame. Pisoii au fost recuperaţi, duşi la secţia de Poliţie Locală din Centrul Istoric şi hrăniţi cu pipeta. Apoi, după ce s-au întremat, au fost transportaţi, în siguranţă, la un centru specializat”, au transmis poliţiştii.
Bărbatul care a abandonat puii de pisică a fost identificat cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Acesta a recunoscut că a lăsat puii de pisică pe stradă, dar a negat faptul că ar fi proprietarul acestora. Mai mult, a susţinut că nu a avut niciodată animale de companie.
Acesta a fost sanţionat cu 3.000 de lei pentru abandonul animalelor pe domeniul public.