Accident în Vaslui: Un bărbat a scăpat miraculos cu viaţă după ce a fost lovit în plin de un tren

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din oraşul vasluian Murgeni, a scăpat miraculos cu viaţă după ce a fost surprins între cele două şine de cale ferată şi lovit din plin de un tren de persoane care circula pe relaţia Bârlad – Fălciu.
Romania TV
13 dec. 2012, 17:47

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, bărbatul a fost accidentat, joi, de trenul personal Bârlad - Fălciu în momentul în care a încercat să traverseze calea ferată, în zona oraşului Murgeni. Pentru că mecanicul de locomotivă nu a reuşit să oprească trenul în condiţii de siguranţă, garnitura l-a lovit în plin pe vasluian, care a fost surprins între cele două şine de cale ferată.

"Din cercetările desfăşurate de poliţişti, se pare că bărbatul nu a auzit semnalele acustice lansate de mecanicul de locomotivă, el continuându-şi drumul pe o cărare făcută prin zăpadă. La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă, care a preluat victima şi a transportat-o la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, bărbatul de 51 de ani a fost diagnosticat de medici cu traumatism cranio-cerebral, acesta fiind ulterior transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, bărbatul a fost accidentat, joi, de trenul personal Bârlad – Fălciu în momentul în care a încercat să traverseze calea ferată, în zona oraşului Murgeni. Pentru că mecanicul de locomotivă nu a reuşit să oprească trenul în condiţii de siguranţă, garnitura l-a lovit în plin pe vasluian, care a fost surprins între cele două şine de cale ferată.

„Din cercetările desfăşurate de poliţişti, se pare că bărbatul nu a auzit semnalele acustice lansate de mecanicul de locomotivă, el continuându-şi drumul pe o cărare făcută prin zăpadă. La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă, care a preluat victima şi a transportat-o la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, bărbatul de 51 de ani a fost diagnosticat de medici cu traumatism cranio-cerebral, acesta fiind ulterior transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Adriana Bahmuțeanu, distrusă! Imaginea asta spune tot, fosta soție a lui Silviu Prigoană ar face orice pentru a-și recupera...
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre