Preşedintele ceh, Milos Zeman, a fost internat marţi la Praga, unde o sursă a explicat că este un scurt sejur pentru a-şi reveni în formă, scrie AFP.
Această internare în spital este învăluită de mister, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe, Jiri Ovcacek, şi purtătoarea de cuvânt a Spitalului Militar Central din Praga, Jitka Zinke, fiind reticenţi în a confirma spitalizarea.
Cehia începe vaccinarea cu a treia doză, din 20 septembrie. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii
„Este acelaşi tip de şedere ca data trecută”, a declarat pentru AFP o sursă din spital. În toamna anului 2019, preşedintele Milos Zeman, un politician de stânga veteran în vârstă de 76 de ani, cunoscut pentru legăturile strânse cu liderii ruşi şi chinezi, a mai petrecut patru zile de „refacere” în acest spital militar.
Şeful statului va fi în mijlocul procesului de desemnare a unui nou prim-ministru după alegerile generale din 8 şi 9 octombrie. Site-ul de informaţii novinky.cz a difuzat o înregistrare video arătându-l pe preşedinte într-un scaun cu rotile salutând cu mâna, marţi, la internarea în spital.
Ministrul Educaţiei din Polonia face front comun cu Ungaria şi Cehia. Vrea să copieze legea maghiară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea
Presa cehă a raportat că Milos Zeman a mers vineri la spitalul respectiv pentru un control de rutină şi că medicii i-au recomandat un sejur mai lung. Premierul Andrej Babis, aliat apropiat al preşedintelui, i-a urat pe Twitter „o recuperare rapidă”.