Tăriceanu a spus că preocuparea sa pentru menţinerea identităţii liberale în cadrul USL nu reprezintă o mişcare alternativă în PNL la adresa conducerii actuale.
„Eu am vorbit despre nevoia conturării mai puternice a identităţii liberale a PNL. Eu nu am făcut dizidenţă în partid. Cred că toţi membrii PNL îşi doresc ca liberalismul să fie o idelologie vizibilă”, a comentat Tăriceanu în legătură cu avertismentul lansat înainte de alegeri referitor la o conturare mai clară a ideologiei liberale în cadrul USL.
Deputatul susţine că succesul de la alegeri nu constituie o infirmare a temerii sale. „Pe termen mediu sau lung, dacă nu vom avea grijă să ne uităm bine la interesele PNL, nu există un drum care să nu fie lipsit de pericole. Probabil percepţia majoră asupra USL va fi una de alianţă mai degrabă de stânga având în vedere că prim-ministrul aparţine PSD. Trebuie să avem grijă să nu trecem în umbră„, a spus liberalul.
Popescu-Tăriceanu consideră că PNL, în această situaţie, nu va pierde puncte electorale în faţa PSD, cât în faţa democrat-liberalilor. „Trebuie să avem grijă ca, în actul de guvernare, să nu dezamăgim electoratul de dreapta. Pe partea dreaptă, mai este PDL care este greu să coboare mai jos decât acum. Probabil va creşte. Nu trebuie să dezamăgim electoratul dreptei pentru a nu se îndrepta din nou către PDL„, a mai spus Tăriceanu.