NASA confirmă descoperirea unei planete care poate susţine viaţa

Telescopul Kepler de la NASA a descoperit prima lume extraterestră aflată în zona locuibilă a soarelui ei, unde temperaturile pot permite existenţa apei lichide. Telescopul a mai descoperit şi 1.000 de noi candidate la titlul de planetă, au anunţat luni cercetătorii.
Romania TV
05 dec. 2011, 17:03
NASA confirmă descoperirea unei planete care poate susţine viaţa

Telescopul a descoperit în cele 16 luni de funcţionare 2.326 de posibile planete.

Planeta care ar putea fi locuibilă, prima observată de Kepler, orbitează un soare asemănător cu al nostru. Ea a fost denumită Kepler 22-b şi se află la circa 600 de ani lumină faţă de noi.

Raza sa este de 2.4 ori mai mare ca a Pământului, iar cele două planete au temperaturi asemănătoare. Dacă efectul de seră de pe Kepler-22b funcţionează ca pe Pământ, atunci temperatura medie de la suprafaţa sa ar fi de 22 de grade Celsius.

Observatorul Kepler a fost lansat în martie 2009 cu scopul de a căuta planete similare Terrei, în zonele locuibile ale stelelor, unde ar putea exista apă lichidă şi, prin urmare, viaţă.

Descoperirea vine la numai o săptămână după ce The National Optical Astronomy Observatory a anunţat descoperirea lui Kepler-21b, o nouă planetă de dimensiunea Pământului, care se află la doar 352 de ani lumină faţă de noi. Această planetă nu ar putea, însă, găzdui viaţă, întrucât temperaturile sunt extrem de ridicate.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
O tânără a murit după ce a mâncat un sendviș banal. Ingredientul care i-a fost fatal Anei
Capital.ro
Decizia venită astăzi pentru Elena Udrea. Tribunalul Prahova a stabilit
Playtech.ro
Câte grade pe scara Richter ar putea avea cel mai mare cutremur în România: ”Este calculat pentru zona Vrancea”
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cel mai vizionat videoclip pe TikTok. Nimeni nu-i înțelege succesul
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
A murit Bogdan Teodorescu! Jurnalistul și analistul politic s-a stins din viață la 61 de ani
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut unul din cei mai mari actori ai țării. A fost o legendă. Nimeni nu va mai fi ca el
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
Doliu în România! A murit subit astăzi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card