Ludovic Orban a fost întrebat, vineri, dacă ştie despre intenţia de a fi operate modificări la statutul PNL. „Am convocat Consiliul Naţional pentru a vota modificările care au fost aprobate în cadrul Biroului Politic Naţional, modificări pe care le-am aprobat în unanimitate, adică a fost consens între cele două echipe aflate în competiţie. Sigur că e acolo un articol cu privire la organizarea şedinţelor forurilor statutare online, a existat o propunere de a putea organiza online, dar forma articolului, aşa cum a fost aprobată, forma finală a fost aprobată ca urmare a intervenţiei mele şi propunerea care va fi supusă votului Consiliului Naţional este aceea că în situaţii excepţionale se pot organiza şedinţele forurilor statutare online, cu excepţia acelor şedinţe la care este necesar votul secret, conform prevederilor statutare. Adică, aşa cum a ieşit articolul din Biroul Politic Naţional, nu îngăduie speculaţiile care au apărut că s-ar putea vota online la Congres. La ora actuală nu avem un sistem de asigurare a securităţii votului, nu avem încă o platformă”, a afirmat Ludovic Orban.
Alegeri PNL 2021 Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat pentru sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de liberalii care îl susţin pe premierul Florin Cîţu la şefia partidului.
BPN al PNL a fost convocat în temeiul alin. 3 al art. 85 din Statutul PNL, la solicitarea membrilor Biroului, pentru sâmbătă, la ora 10,00, se arată într-un mesaj al echipei lui Florin Cîţu.
Tot sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de la ora 12,00, va avea loc Consiliul Naţional al PNL. Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional se află modificarea Statutului PNL, potrivit unor surse liberale.
Alegeri PNL 2021. Pe 3 septembrie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Statutul partidului a fost modificat, între schimbări numărându-se posibilitatea ca şedinţele forurilor de conducere să se poată organiza online, în situaţii excepţionale, şi majorarea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.
„A fost adoptată posibilitatea organizării în situaţii excepţionale a şedinţelor forurilor de conducere statutare ale PNL în sistem online, cu o singură excepţie: acele foruri statutare în care, în conformitate cu prevederile statutului, se iau decizii prin vot secret. Ştiu că a circulat foarte mult zvonul că sunt unii care vor să organizeze congresul online. Toate aceste zvonuri se dovedesc neadevărate. Noi a trebuit să facem această adaptare a statutului pentru că nu aveam prevederea respectivă şi pentru că ştim foarte bine că în situaţia pandemică prin care am trecut a fost necesar de multe ori să convocăm forurile statutare online cu o bază statutară şubredă. Am lămurit această situaţie”, a spus Orban la acea dată.
Ursula Von der Leyen vine la Bucureşti după Congresul PNL, într-o vizită legată de aprobarea PNRR
Alegeri PNL 2021. El menţiona că o altă modificare vizează majorarea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.
„A fost mărit numărul de vicepreşedinţi pe domenii, fiecare coordonează activitatea unei comisii de specialitate. Practic, s-au hotărât 17 vicepreşedinţi pe domenii, oarecum structura similară în mare măsură structurii guvernamentale plus câteva funcţii de vicepreşedinte, cum este funcţia de vicepreşedinte pentru românii din diaspora, care nu are corespondent într-o funcţie de ministru. Am considerat că este util ca specialiştii partidului din diferite domenii să concureze, să poată să ocupe poziţiile de vicepreşedinţi şi să poată coordona comisiile de specialitate ale partidului pe domeniul respectiv”, arăta Orban.