Situaţie dramatică la Institutul „Marius Nasta”. Beatrice Mahler, managerul institutului a vorbit despre ce se întâmplă în spital şi a oferit ultimele informații legate de situația la acest moment.
”La ATI, unde avem șapte paturi, este plin. Avem pacienți care evoluează cu forme severe și care ajung, din păcate, să fie intubați. Au complicații vasculare majore și tromboze care cresc riscul de prognostic nefavorabil.
Din păcate, pacienții noștri din ATI nu sunt vaccinați. Despre restul pacienților internați infectați cu SARS-CoV 2 e greu să dau o cifră a nevaccinaților, pentru că mulți dintre ei, când sunt întrebați, spun că nu știu dacă sunt vaccinați sau nu. Acesta e răspunsul lor.
Nu îmi dau seama de ce răspund așa. Avem 15 persoane vaccinate, care au evoluție mai scurtă de internare. Dintre ei, unul singur a făcut o formă mai gravă a bolii, dar a trecut cu bine”, a transmis Beatrice Mahler, managerul institutului ”Marius Nasta”, pentru Gândul.ro.
Beatrice Mahler a mai precizat că este nevoie de explicații în legătură cu decesul persoanelor vaccinate. Dacă acestea sunt într-o categorie de vârstă înaintată (peste 60-70 de ani) nu pot dezvolta o cantitate mare de anticorpi, iar răspunsul imun la vaccin este mai scăzut decât la tineri.
”… din păcate, am avut un deces al unei persoane vaccinate, însă aici trebuie să subliniez că este vorba de o doamnă care avea 90 de ani, cu multiple comorbidități. Aici trebuie să deschid o paranteză și să explic celor care se întreabă de ce a decedat o persoana vaccinată.
Persoanele care au vârsta de peste 60-70 ani de ani au un răspuns imun la vaccin mult mai scăzut față de adulții tineri, dezvoltă o cantitate scăzută de anticorpi și riscul de infectare și de dezvoltare de boală severă al acestora este mai mare.
Cel mai tânăr pacient cu COVID are 18 ani, se externează azi, nu a fost pe ATI. Dar, din păcate, avem un alt pacient, în vârstă de 20 de ani, în ATI, care nu evoluează deloc bine. Acesta provine din județul Giurgiu, dintr- o familie care nici acum nu crede în existența acestui virus. Din păcate…”, mai spune medicul Beatrice Mahler pentru aceeaşi sursă.