„Nu putem spune că nu e creditare în România. Şi ieri (joi – n.r.) am avut un exemplu de creditare, ce-i drept ratată, dar am avut. S-a ocupat DIICOT”, a spus Băsescu.
Anchetatorii DIICOT au făcut, joi, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.
DIICOT i-a reţinut vineri pe Ioan Creştin şi Marius Locic, pe lângă aceştia mai fiind încarceraţi, pentru 24 de ore, trei directori de bănci, doi notari şi doi evaluatori, potrivit unor surse judiciare.