Curtea de Apel i-a respins lui Nelu Iordache recursul faţă de hotărârea Tribunalului Capitalei de emitere pe numele său a unui mandat de arestare preventivă pentru fapte de corupţie.
Procurorul anticorupţie a demonstrat judecătorilor Curţii că omul de afaceri prezintă un grad ridicat de pericol, menţionând că el este cercetat penal în alte trei dosare de către DNA, scrie Mediafax.
Nelu Iordache este cercetat într-un dosar în care omul de afaceri a luat bani pentru lucrările la drumul Alexandria – Craiova, iar într-un altul pentru lucrările de pe centura Bistriţei.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins recursul lui Iordache, astfel că acesta va fi cercetat în continuare în stare de arest.
Nelu Iordache este acuzat de faptul că, în calitate de administrator al firmei Romstrade, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25 de milioane de lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrare finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
O parte din sumă a fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăţilor în care Nelu Iordache era direct interesat. Ceilalţi bani au fost retraşi în numerar, „cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive”, susţin procurorii anticorupţie.
Iordache Nelu a falsificat personal şapte dintre aceste contracte. În plus, el i-a instigat pe unii angajaţi ai firmei pe care o administra să falsifice documente.
Astfel, Tribunalul Bucureşti a decis, în 2 decembrie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri Nelu Iordache, la propunerea procurorilor DNA care îl cercetează pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani.