A făcut primii paşi în câmpul muncii ca jurnalist, iar ulterior a continuat într-o agenţie de PR. Nu după mult timp i-a venit ideea genială de a începe un business care, în timp, s-a transformat într-un succes internaţional. Nuntă pe Plajă. Acesta e numele proiectului care a adus-o pe Ioana Şelner în lumina reflectoarelor şi a făcut-o una dintre cele mai de succes antreprenoare din lume. Anul acesta a mai obţinut un premiu important care-i confirmă că a păşit pe un drum foarte bun: “Destination Wedding Planner of the Year” la editia din Londra Prestige Awards.
Ioana Şelner e „un antreprenor care e suficient de nebun încât să creadă că poate schimba lumea şi chiar se încăpăţânează să o schimbe”, după cum ea însăşi mărturiseşte.
„Sună metaforic, dar realitatea e că în business ai nevoie de o doză de nebunie şi curaj, încât sa poti continua pe drumul antreprenoriatului. Mai mult decât atât, motivaţia, obiectivul pentru care lupţi trebuie să fie unul foarte puternic. Eu mi-am dorit de la început un business internaţional, în care să călătoresc, să lucrez doar cu angajati români şi să pun România pe harta internaţională a businessului. Sunt un personaj vesel, râd mult şi sunt veşnic pusă pe şotii. Sunt un antreprenor atipic, care am viaţa într-un bagaj, mereu cu dor de ducă, îmi plac oamenii şi poveştile lor”, a dezvăluit Ioana Şelner pentru Româniatv.net.
A lucrat ani de zile ca reporter pentru o televiziune de ştiri din România, însă în cele din urmă şi-a dat seama că drumul ei în presă trebuia să se oprească acolo. A învăţat cât de mult a putut, a căpătat experienţă, s-a autodepăşit, iar lecţiile învăţate şi curajul au determinat-o să facă primii paşi într-un domeniu de care s-a îndrăgostit iremediabil. „Într-o zi mi-am dat demisia din Aeroportul Otopeni. Am simţit că nu mai vreau televiziune, că era prea multă alergătură. Eram “om de live”, ceea ce însemna că eram peste tot, non stop, de la bal la spital. Televiziunea a fost o lecţie pentru mine fiindcă, în primul rând am învăţat cuvântul – cheie: “descurcă-te!”. În business ai nevoie de soluţii “instant”, iar în televiziune totul e “acum şi aici””.
Şi dacă credeaţi că unii au poveşti desprinse din filme, ei bine, da, aveţi dreptate, iar Ioana este una dintre acei oameni. Proiectul „Nuntă pe Plajă”, transformat într-un business de succes mondial, a apărut dintr-o pură întâmplare, o idee nebunească care i-a venit în minte în doar câteva secunde şi pe care a expus-o cu voce tare, în timpul discuţiei cu un cuplu abia cunoscut într-o vacanţă în Thassos. Nu ştia deloc cu ce se mânca organizarea unor astfel de evenimente, însă Ioana s-a trezit pur şi simplu spunând „nuntă pe plajă? vă organizez eu”.
„Totul a pornit pe plajă. Eram într-una dintre insulele grecesti, când un cuplu, la apus, ea i-a spus lui “ce frumos ar fi să facem aici nunta, pe plajă”. Ce să faceţi? Nuntă pe plajă? Vă fac eu, m-am trezind vorbind. Jumătate de oră mai târziu am cumpărat domeniul nuntăpeplajă.ro şi m-am apucat de treabă. Viitoarea mireasă a crezut că e o glumă, dar când am sunat-o după vreo două luni şi am început să discutăm detaliile nunţii, nu i-a venit să creadă. În ziua nunţii, mirii nu le-au spus invitaţilor că aceea e prima nuntă pe care o organizam. Abia la ora 00, când totul era bine, le-a spus: “ştiţi, asta e prima nuntă a Ioanei”. Cum spuneam, lumea e a unor nebuni care se încăpăţânează să o schimbe, iar fără curaj nu faci nimic”, îşi aduce aminte fondatoarea Nuntă pe Plajă.
A pornit afacerea fără să investească vreun ban, dar acest lucru nu a descurajat-o nicio clipă, ci doar a ambiţionat-o. „Am pornit de la 0 pentru că eu, pe vremea aceea, nu aveam bugete de investit în online. Oamenilor li se pare ciudat când spun ca am pornit cu 0 lei”.
Ioana Şelner este, dacă nu ştiaţi, creatoarea cunoscutei „rochii din scoici” devenită cea mai pozată vestimentaţie în 2016. După ce a început proiectul „Nuntă pe Plajă” , şi-a dorit să participe la Târgul de Nunţi de la Palatul Parlamentului, însă i se impunea o anumită sumă de bani pentru a avea propriul stand. Fiind încă la început, nu a avut de unde să facă rost, aşa că, dominată de o dorinţă incredibilă de a reuşi, le-a promis organizatorilor că le aduce toată presa din România la eveniment dacă îi oferă un stand gratuit.
„Primele nunţi le-am vândut la un târg de nunţi la Palatul Parlamentului unde am avut stand gratuit pentru că le-am promis organizatorilor că o sa fac o rochie de mireasă unică în lume şi că o să aduc presa din România la târg. Aşa a şi fost. Am făcut singura rochie de mireasă din scoici din lume, a venit toată presa din România, ba chiar a ajuns vedetă internaţionala “Duamna” (aşa am botezat rochia) la târguri de profil din Londra şi Frankfurt. Creativitatea şi curajul au fost cele care m-au ajutat să vând primele nunţi”, a mai povestit Ioana.
„Eu am început “Nuntă pe Plajă” în Grecia, în sensul că vindeam şi organizam nunţi pentru români, dar cu destinaţia Grecia. Apoi am deschis în România. Dezvoltarea internaţională a fost ca o continuitate a ceea ce fac pentru piaţa românească pentru că la nunţile românilor veneau şi cetăţeni de alte naţionalităţi cărora le plăcea ceea ce făceam noi. Aşa am început cu site-ul internaţional weddo.agency, aşa au început să vină clienţii străini. Mai mult decât atât, pentru dezvoltarea internaţională am lucrat foarte mult pe tipurile comportamentale ale clienţilor străini pentru fiecare ţară din care avem clienti. Nunta e un moment unic şi fiecare ţară are obiceiurile şi tradiţiile ei, pe care oamenii se aşteaptă să le regăsească în acea zi, indiferent că ei fac nunta în Grecia, Mexic sau la ei acasă”.
Când vine vorba de ţara ei şi a de a o promova în afară, Ioana Şelner se implică cu aceeaşi dăruire. Nu de puţine ori s-a văzut în ipostaza de a vorbi despre ţara în care s-a născut, de a prezenta cele mai frumoase locuri de aici străinilor şi de a-i face să o îndrăgească.
„Aşa cum te vezi tu, aşa te văd şi ceilalţi. Eu întotdeauna m-am dus cu 200% încredere în mine, în valorile şi cunoştinţele pe care le am. De foarte multe ori am făcut branding de ţară pentru România. Imi amintesc o conferinţă în Mexic, la care am fost speaker, iar la început străinii (eram 600 de oameni de business din industria nunţilor, reuniţi din lumea întreagă) erau puţin reticenţi în privinţa României. Când a fost momentul prezentării mele ca speaker, am ţinut discursul în patru limbi străine, după care am început să le povestesc despre România.
La trei luni după această experienţă din Mexic, a venit primul grup de străini (un grup de 100 persoane), pe care i-am plimbat prin România o săptămână, le-am fost ghid, m-am ocupat de cazări, transferuri, obiective turistice… restaurante, rezervări, bilete de intrare pe la obiectivele turistice vizitate… 🙂 La şase luni după conferinţa din Mexic au venit alţi 50 de străini, care au fost prezenţi la evenimentul din CanCun. Fiecare dintre noi suntem branding pentru ţara pe care o reprezentăm. Toţi străinii care vin în România sunt plăcut surprinşi de ceea ce văd. Prin prisma business-ului mi-am făcut prieteni în lumea întreagă, cu care menţin relaţiile pentru că nu e suficient să cunosti oameni, ci trebuie să păstrezi o conexiune cu ei”.
Îşi face munca cu pasiune, curaj, dar mai ales cu zâmbetul de buze. Iar atunci când apar situaţii neprevăzute, Ioana găseşte cele mai bune soluţii. La o nuntă, „mireasa a venit în Grecia fără rochia de mireasă şi am adus rochia de la Bucureşti în mai puţin de 24 de ore”.
Şi fiindcă nici întâmplările haioase nu pot lipsi de la acest tip de evenimente, Ioana ne-a povestit că „cea mai faină experienţă a fost când mireasa a schimbat mirele cu două săptămâni înainte de nuntă”.
Cei care apelează la serviciile Ioanei Şelner îşi doresc o nuntă „altfel”. Destinaţia cea mai căutată este Grecia (mai ales insulele Thasos şi Santorini), apoi România şi destinaţiile exotice. „Noi oferim toate serviciile: cununie civilă, cununie religioasă, meniuri, băuturi, decor pe plajă, flori, servicii de foto-video, dj-muzică, tot ceea ce ai nevoie pentru ziua nunţii. Am avut şi chartere private, resorturi luate doar pentru noi sau chiar o insulă întreagă în Maldive doar pentru nuntă”.
Costurile pentru o nuntă în afară pot ajunge de multe ori mai mici decât în România. Ele variază în funcţie de categoria de nuntă dorită (medium, high class sau luxury), de numărul de persoane sau destinaţia aleasă. „O astfel de nuntă începe de la 2.000 euro şi poate ajunge la cât vrei (nu există o limită)”, spune Ioana Şelner.
O echipă de 25 de români se ascunde în spatele numelui „Nuntă pe Plajă„. Ei sunt cei care muncesc pentru a aduce zâmbete cât mai reale în cea mai frumoasă zi a mirilor. Sunt persoane responsabile, asumate, care vorbesc cel puţin două limbi străine, pot să găsească soluţii la orice, aşa îi descrie Ioana.
„Nunta perfectă este momentul pe care îl trăieşte mirele şi mireasa, când spun “da” la apus, când vezi în ochii celuilalt bucuria şi emoţia de a fi acolo. In rest, poţi aduce toate diamnetele lumii, dacă nu eşti fericit cu omul de lângă tine, nimic nu are valoare. Acum suntem în echipă 25 de persoane, toţi români 🙂 şi continuăm să creştem. Acum avem 10 destinaţii în lume, în care facem nunţi atât pentru români, cât şi pentru străini. De anul acesta avem un concept unic “dracula wedding” la castelul Bran pentru străini. În felul acesta promovăm şi România”.
În perioada pandemiei ce fel de provocări aţi întâmpinat tu şi echipa şi cum aţi reuşit să duceţi la capăt evenimentele? S-a simţit o cerere scăzută din partea clienţilor?
„În pandemie am dezvoltat latura internaţională şi am crescut businessul cu 40%, pentru că toată lumea s-a îndreptat către nunţi în aer liber, mai ales pe plajă, pentru că Soarele, marea cresc imunitatea”.
În spatele vieţii de antreprenor ce pare perfectă, prin prisma călătoritului şi atenţiei de care se bucură, se ascunde o muncă titanică. Un business poate fi menţinut pe culmile succesului doar dacă îi dedici tot timpul pe care îl ai şi faci tot ce ţine de tine pentru a-ţi atinge obiectivele. În ciuda obstacolelor care i-au sărit în cale, Ioana Şelner nu s-a gândit niciun moment să renunţe la ce a început, nici în cele mai dificile momente.
„E un business şi odată intrat în horă, nu poţi să ieşi. Ca antreprenor treci prin multe provocări, dar trebuie să fii asumat de la început şi să găseşti soluţii, oricât de greu ţi-ar fi în anumite momente. Nu poti azi să faci business, mâine nu mai faci, nu există aşa ceva. Responsabilitatea şi perseverenţa sunt cele care se adaugă la doza de curaj şi nebunie pentru antreprenoriat. Nuntă pe Plajă nu e un business uşor fiindcă gestionăm una dintre cele mai importante zile din viaţa unor oameni, când ei au emoţii, sunt stresaţi, nu au mai trecut prin asta, iar noi preluăm toate stările lor şi ne străduim să le fim alături. Ne dorim ca mirii să aibă încredere în noi pentru că suntem într-un parteneriat cu ei, al caror obiectiv comun este nunta visată de ei”.
Planuri, dorinţe pentru anii următori?
„Performanţă! După şase ani, Nuntă pe Plajă a ajuns singura agentie din Europa Centrală şi de Est specializată în #nuntăpeplajă, este agenţie acreditată IADWP, iar anul acesta, în ianuarie, am obţinut premiul “Destination Wedding Planner of the Year” la ediţia din Londra Prestige Awards. Aceste premii (cel de la Londra şi cel de la Istanbul obţinut în urmă cu câteva zile) sunt o încununare a celor şase ani de muncă pentru că “în spate” e muuultă muncă, deşi din exterior pare că toata ziua mă plimb şi stau pe plajele lumii. Premiile obtinute se datorează şi echipei.
Premiul obţinut la Istanbul este la categoria “40 under 40” antreprenori în Europa. Business Elite’s Awards este o organizaţie din SUA, care premiază excelenţa în afaceri atât în SUA, cât şi in Europa, iar selectia s-a făcut după mai multe criterii, printre care: capacitatea businessului de a fi internaţional (încât antreprenorii să poată coopera între ei), cât de cunoscut este businessul în ţara de provenienţă, care este gradul de awareness al antreprenorului, care e premiat, in tara lui), cifra de afaceri şi profitul anual al companiei.
Planuri de viitor? În următorii 5 ani să fiu în Top 500 cei mai bogaţi antreprenori în Europa, iar WedDo Agency/Nuntă pe Plajă să fie lider de piaţă în Europa în domeniul organizării nunţilor pe plajă. Sună a vis, însă lumea e a unor nebuni care se încăpăţânează să o schimbe”.
Iar Ioana Şelner îi îndeamnă pe antreprenorii aflaţi la început de drum să facă exact la fel. „Să aibă curajul să viseze pentru că nimic nu e imposibil”.