Ludovic Orban a declarat că premier va fi cel care fi ales lider al partidului în cadrul congresului PNL care va avea loc sâmbătă, 25 septembrie, la Romexpo.
”Premier va fi cel care va fi ales preşedinte al PNL. V-o spun ca să ştiţi. Iar în cazul domnului Cîţu, dacă va fi ales preşedinte al PNL, îmi pun serioase semne de întrebare dacă mai poate să fie premier pentru că – dacă vrem să refacem coaliţia (…) – USR PLUS are o condiţie foarte clară pe care a pus-o”, a declarat actualul şef al PNL, la Realitatea PLUS.
Întrebat ce relaţie va avea cu preşedintele Klaus Iohannis în cazul în care va deveni premier, Orban a spus că nu vede de ce nu ar exista o colaborare strânsă.
”Parteneriatul dintre mine ca lider PNL şi preşedinte a fost un parteneriat de succes. Aduceţi-vă aminte cât de implicat a fost preşedintele în colaborarea cu guvernul pe care l-am condus în pandemie. Cât de aproape a fost preşedintele şi cât de prezent în susţinerea activităţilor, la câte decizii a participat şi câte decizii a influenţat. Relaţia a fost de colaborare strânsă şi nu văd de ce nu ar fi aşa şi după 25 septembrie. Nu cred că avem interese contradictorii. Şi eu şi preşedintele ne dorim să punem punct acestei crize. Doreşte şi el şi eu o guvernare performantă. Vrem să utilizăm toate resursele pentru dezvoltarea României”, a mai precizat Orban.
Acesta a declarat că PNL a scăzut masiv în sondaje.
”PNL a pierdut semnificat. Partidul Național Liberal a stat constant până în luna iunie pe un scor de aproximativ 26-27% (n.r. intenție de vot), cu favorabilitate de aproape 30%, deci cu potențial de creștere. Și pe favorabilitate, și pe intenția de vot am scăzut în jur de 19-20%.” a mai spus Orban.
Actualul președinte al PNL spune că primul pas pentru a reveni la situația din iunie este reprezentat de ”soluționarea crizei, refăcând coaliția, pentru că nu există altă soluție de guvernare”.
”Dacă există naivi în PNL care-și imaginează că pot să facă vreun blat cu PSD pentru a rămâne la Putere ca și guvern minoritar, înseamnă că nu cunosc PSD-ul. Oricum, PNL a fost marcat profund de nenorocita de alianță pe care am făcut-o cu PSD-ul, USL-ul. Am pierdut atunci o treime din electoratul cel mai apropiat de PNL, care era anti-comunist, anti-PSD, și am purtat stigmatul zece ani pentru USL și am avut o neîncredere din partea publicului de dreapta pentru acea nenorocire. Orice altă neînțelegere cu PSD nu face decât să discrediteze PNL, să pună România în brațele PSD. Deci nu există această soluție, am și adoptat o rezoluție” a mai precizat Orban.