România se închide bucată cu bucată. 23 de localităţi au intrat în carantină după ce incidenţa a depăşit 6 cazuri la mia de locuitori. În total 234 de localităţi sunt în scenariul roşu COVID-19.
CARANTINA COVIDCea mai mare incidenţă este raportată de DSP în comuna Cătina din judeţul Cluj: 10.88 cazuri la mia de locuitori. Incidenţă mare este şi în Şeica Mică – 10.03 la mie.
La nivelul de oraşe, cea mai mare incidenţă este în Negreşti-Oaş din judeţul SATU MARE – 6.27. În total 35 de oraşe sunt în scenariul roşu cu incidenţă peste 3 la mie.
Citeşte şi: Se strâng rândurile la Terapie intensivă. Aproape 1000 de paturi, din cele 1131 existente, ocupate de bolnavii COVID
covid oraseGrupul pentru Comunicare Strategică a anunţat marţi peste 6700 de cazuri COVID-19 în ultimele 24 de ore în România. Peste 1000 sunt doar în Bucureşti. 80 sunt persoane reinfectate, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În spitale sunt internaţi 8334 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-COV 2, dintre care 990 sunt la ATI.
„În data de 21 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1131 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 990 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 239 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 16 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 6 paturi libere la acest moment”, a transmis autorităţile.