Un urs grizzly a fost ucis de o capră de munte. Reprezentanții parcului din Canada în care s-a defășurat atacul spun că o capră de munte s-a apărat şi a reuşit să ucidă ursul care voia să o transforme în hrană.
Citeşte şi Alertă în Bicaz Chei. Trei urşi au apărut în localitate, în momente diferite
Capra de munte a reuşit să-şi învingă adversarul cu ajutorul coarnelor sale. Potrivit expertizei criminalistice, coarnele caprei au străpuns gâtul ursului, acesta din urmă pierzând lupta cu animalul pe care voia să-l mănânce.
„Când urșii grizzly atacă, aceștia tind să se concentreze pe cap, partea din spate a gâtului și umerii prăzii. Acest atac vine de obicei de sus. Răspunsul defensiv al unei capre de munte ar fi să se protejeze folosind coarnele sale ascuțite“, explică David Laskin, biolog canadian, potrivit The Guardian, citat de AlephNews.
Ursul câtărea 70 de kilograme şi nu se crede că ar fi avut pui. Rămăşiţele sale au fost găsite la începutul lunii septembrie, de un turist. Acestea au fost transportate pe cale aeriană, câteva ore mai târziu în acea zi, din cauza îngrijorărilor că ar putea atrage alți prădători.
Potrivit specialiştilor, caprele de munte pot cântări până la 125 kg, iar coarnele lor pot atinge lungimi de aproape 12 inci. Foarte rar acestea se aventurează să coboare de pe munte, însă suprafața lor de păscut se poate suprapune uneori cu habitatele urșilor grizzly, rezultând adesea întâlniri fatale.
„Capra este o pradă relativ comună pentru un grizzly. Pentru mine și colegul meu este primul caz în care lucrurile s-au întâmplat invers“, mărturisește Laskin.