Doi călugări au incendiat o antenă 5G ca să protejeze populaţia de presupusele unde dăunătoare emise de aceasta

Doi călugări din sud-estul Franței au incendiat un stâlp al unei reţele de telefonie mobilă 5G. Au fost prinşi de poliţişti când încercau să dea foc şi celui de-al doilea stâlp.
Oana Anghel
22 sept. 2021, 16:49
Doi călugări au incendiat o antenă 5G ca să protejeze populaţia de presupusele unde dăunătoare emise de aceasta

Călugării, de 39, respectiv 40 de ani, membri ai unei mănăstiri din Beaujolais, le-au mărturisit anchetatorilor că au pornit în toiul nopții săptămâna trecută pentru a da foc antenei 5G în semn de protest față de presupusele riscuri pentru sănătate pe care le-ar prezenta acest tip de antenă, notează thelocal.fr.

În noaptea următoare, ei au plecat către al doilea stâlp pe care intenţionau să-l incendieze, însă poliția era deja în alertă, astfel încât i-a reținut chiar în momentul în care au început incendierea.

Citeste si Varianta Delta a înlocuit celelalte mutaţii ale coronavirusului. Restul tulpinilor reprezintă mai puţin de 1% din cazuri

Pagubele provocate ambelor stâlpi au fost neglijabile, dar călugării au fost acuzați de „distrugere și tentativă de distrugere cu un dispozitiv incendiar”.

Doi călugări au incendiat o antenă 5G: „Au vrut să acționeze pentru bunăstarea umanității”

În faţa magistraţilor, bărbații au declarat că au vrut „să avertizeze populația împotriva efectelor nocive ale antenelor 5G”, a declarat pentru AFP procurorul orașului Villefranche, Laetitia Francart.

Mănăstirea pare să susțină intenția celor doi călugări, ba chiar şi excesul lor de zel.

Undele sunt foarte dăunătoare pentru sănătate, iar ei au vrut să acționeze pentru bunăstarea umanității”, a declarat o purtătoare de cuvânt a călugărilor pentru ziarul regional Le Progres. Totuşi, aceasta a precizat că incendierea a fost „un act izolat și o eroare de tinerețe”. Cei doi au 39 și 40 de ani.

Citeste si Președintele din El Salvador, „cel mai cool dictator din lume”. Vrea să adopte criptomoneda Bitcoin ca mijloc legal de plată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Ce salariu are un farmacist în România? Cine ia peste 10.000 de lei pe lună
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Noi prețuri pentru locurile de parcare, începând de astăzi. Lovitură cruntă pentru șoferi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Imagini din apartamentul în care a trăit Papa Francisc. Camera și patul său VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat