Desemnarea premierului. Cu ce oferte merg partidele la consultarea cu Traian Băsescu

Toate partidele parlamentare vor fi reprezentate luni dimineaţă la Palatul Cotroceni pentru discuţiile referitoare la desemnarea primului-ministru, preşedintele Traian Băsescu urmând să se consulte "la pachet" cu toate formaţiunile. În timp ce USL girează în continuare pentru Victor Ponta, considerat variantă nenegociabilă, PDL va juca la aşteptare, fără a emite vreo pretenţie în privinţa vreunui nume. Marele absent de luni va fi Crin Antonescu care a anunţat că refuză să discute cu şeful statului în condiţiile pe care acesta le-a impus.
Raul Florea
16 dec. 2012, 16:44
Desemnarea premierului. Cu ce oferte merg partidele la consultarea cu Traian Băsescu

Discuţiile privind nominalizarea primului-ministru vor avea loc „la pachet” într-o întâlnire la care vor participa toate cele nouă partide parlamentare. Principala miză este desemnarea lui Victor Ponta pentru un nou mandat la şefia executivului. În spatele actualului premier ar urma să facă front comun PSD, PNL, UNPR şi PC, la care este de aşteptat să se alăture UDMR.

De altfel, cu doar două zile înainte de consultările de la Cotroceni, Consiliul Reprezentanţilor Unionali l-a mandatat pe Kelemen Hunor să negocieze cu USL intrarea la guvernare.

Din punctul meu de vedere, există o singură variantă, indiferent dacă vom intra la guvernare sau nu, cei care au câştigat alegerile şi bineînţeles Victor Ponta. Asta nu are legătură cu situaţia ulterioară desemnării primului ministru”, a declarat, sâmbătă, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Conform acestuia o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii USL vor avea loc imediat după consultările cu preşedintele Băsescu.

În varianta unei susţineri a lui Victor Ponta de către USL şi UDMR, opoziţia ar fi lăsată fără nici o şansă reală de a-şi impune un nume pentru Palatul Victoria. Noua super-majoritate parlamentară i-a determinat pe democrat-liberali să renunţe la orice propunere pentru funcţia de premier. Anunţul a fost făcut oficial de către coordonatorul campaniei ARD, Adriean Videanu. 

Întrebat dacă Vasile Blaga se mai numără printre cele cinci propuneri de premieri cu care va veni ARD-ul sau PDL-ul la negocieri, Videanu a răspuns: „PDL-ul are bun simţ si nu va merge la negocieri cu nicio propunere de prim-ministru”.

Cu toate acestea, pedeliştii nu renunţă cu totul la scenariul ca Băsescu să-l respingă pe Victor Ponta şi să impună una alt nume din cadrul USL.

„De ce nu? Ce facem mâine, dacă Doamne fereşte, dacă domnul Ponta pleacă din ţară şi nu se mai întoarce? Ca să nu spun altceva. Ce facem? Nu-şi mai desemnează USL candidat la funcţia de prim-ministru?”, a spus Videanu.

Un semnal împotriva lui Victor Ponta a fost emis şi de către Mihai Răzvan Ungureanu. În ciuda faptului că Forţa Civică este reprezentată în Parlament doar de un senator şi trei deputaţi, fostul premier a afirmat că partidul său va avea propria propunere pentru şefia Guvernului.

„Noi considerăm că în momentul în care, ca partid parlamentar, putem propune proiecte legislative capabile să contureze un proiect mare de guvernare în care Forţa Civică să participe, avem dreptul şi obligaţia politică, totodată, de a veni cu o propunere pentru candidatura la funcţia supremă în stat, cea de preşedinte, şi pentru funcţia de şef al Executivului”, a anunţat Mihai Răzvan Ungureanu.

Antonescu, marele absent de la consultări

În timp ce partide precum FC, sau PNŢCD care abiau au strâns câţiva reprezentanţi în Parlament, se pregătesc de discuţiile cu Băsescu, liderul liberal, Crin Antonescu nu are de gând să-şi reprezinte formaţiunea la întâlnirea de luni. Preşedintele PNL a anunţat, sâmbătă seara, că nu va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, atât timp cât Băsescu insistă să discute concomitent cu toţi reprezentanţii partidelor.

„Nu am înţeles până acum, o să încerc să mă lămuresc: deci sunt chemate toate partidele, e un colhoz, aşa, toate partidele deodată, la aceeaşi oară? Atunci o să discut la PNL dacă merge cineva, eu nu merg”, a declarat Crin Antonescu, adăugând că firesc ar fi ca aceste consutări ar trebui să aibă loc doar cu membrii din vârful USL, ARD, PPDD şi UDMR: „Nu văd de ce să ne ducem şi câte cinci de partid. Sunt patru partide în USL, vreo patru în ARD, e UDMR, e PPDD … 30 de oameni? Păi iarăşi nu sunt scaune, cum o să fie la Parlament. Haideţi că e comic”.

Tot din partea USL, va fi prezent la consultări Daniel Constantin, preşedintele PC, acesta anunţând că-l va susţine pentru un nou mandat de premier pe Victor Ponta.

De la consultări nu va lipsi nici Dan Diaconescu. Patronul OTV va fi unul dintre reprezentanţii PPDD care vor discuta cu Traian Băsescu, Diaconescu susţinând că merge la Cotroceni din pură curiozitate.

„E o problemă delicată, care ţine de procedură şi diplomaţie. E adevărat, invitaţia de la Preşedinţie a venit pe numele meu, Dan Cristian Diaconescu, ca preşedinte al PP-DD, acolo se spune doar preşedinte. Sigur, puteau să adauge preşedinte onorific. Merg şi eu din curiozitate. Aş fi vrut să merg acolo prima oară doar în calitate de preşedinte la statului. Fiind doar cinci oameni, eu am propus ca primii patru din ierarhia partidului să participe plus subsemnatul ca să nu fie vreo dovadă de impoliteţe”, a spus, sâmbătă, la România TV, Dan Diaconescu.

Invitaţiile oficiale pe care Preşedinţia le-a transmis în vederea consultărilor au fost trimise lui Victor Ponta, preşedintele Partidului Social-Democrat , Crin Laurenţiu Antonescu, preşedintele Partidului Național-Liberal, Vasile Blaga, preşedintele Partidului Democrat-Liberal, Simonei-Alice Man, preşedintele Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România,  Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, Gabriel Oprea, preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Partidului Forţa Civică, Aurelian Pavelescu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi minorităţilor naţionale din Parlamentul României.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va altera niciodată, nu va face musculițe sau molii. Așa o să-l ai perfect pentru cele mai gustoase și pufoase rețete de mămăligă
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani
MediaFlux
DE ce a MURIT de fapt GABRIEL COTABIȚĂ! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni