ANRE: Preţul gazelor pentru această iarnă este înspăimântător de mare

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a declarat că prețul la gaze pentru care consumatorii vor fi nevoiți să încheie contracte în această iarnă va fi înspăimântător de mare.
Filip Stan
23 sept. 2021, 19:06
ANRE: Preţul gazelor pentru această iarnă este înspăimântător de mare

ANRE are veşti foarte proste pentru români înainte de sezonul rece. „Sunt consumatori de gaze care, după 1 iulie anul trecut, au făcut acest pas de a trece în piaţa concurenţială, sunt 1,1 milioane de consumatori care au semnat aceste contracte, care la un moment dat expiră. Sunt unele care expiră înaintea iernii şi momentan opţiunile sunt destul de puţine pentru aceşti consumatori”, a spus Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum.

Potrivit acestuia, pe comparatorul de preţ de gaze naturale de pe site-ul ANRE toate ofertele sunt mai mari decât acele preţuri care au fost aplicate automat pentru clienţii inactivi de la 1 iulie 2020 şi, de asemenea, sunt mai mari decât preţurile din contractele pe un an începând cu orice lună din anul trecut.

Capitala a ajuns la incidenţa 2.91. Ce spune ministrul Educaţiei despre formularele privind vaccinarea elevilor cu acordul părinţilor

„Pentru ei, singura opţiune este să accepte acum o ofertă cu un preţ înspăimântător de mare, sunt oferte cu 200-300 de lei doar preţul gazelor, după care, evident, aşteaptă să vină măsura Guvernului şi cu emoţia dacă se încadrează la nivelul de consum pentru care se acordă acest ajutor”, a spus oficialul ANRE.

El a arătat că cel puţin 5 milioane de consumatori (locuinţe) din totalul de 8,9 – 9 milioane de consumatori de electricitate la nivel naţional se vor încadra în plafonul de consum de 200 de kWh, anunţat de Ministerul Energiei pentru cei care vor primi ajutoare în această iarnă.

Facturi la gaze cu 110% mai mari de la 1 octombrie. Notificarea furnizorului şi cum justifică scumpirea

La gaze, 90% dintre cei 4 milioane de consumatori se încadrează în plafonul de consum de 1.200 de metri cubi pe an.

Cîţu: Compensarea facturilor la energie şi gaz se va face, iar măsură va viza perioada 1 noiembrie – 31 martie. Încă analizăm posibilitatea de a plafona preţul la gaze.

Premierul Florin Cîţu a declarat că va fi realizată o compensare a facturilor la energie şi gaz şi măsura va viza perioada 1 noiembrie – 31 martie. El a adăugat că încă este în analiză posibilitatea plafonării preţului la gaze, deoarece măsură ar putea avea repercusiuni în economie.

 

„Compensarea facturilor la energie şi gaz se va face, nu e nicio urmă de îndoială aici, iar măsură va viza perioada 1 noiembrie – 31 martie. Încă analizăm posibilitatea de a plafona preţul la gaze. Pe de o parte, măsura poate avea repercusiuni în economie. Pe de altă parte, dacă măsura va fi luată de majoritatea statelor din Europa, atunci ar trebui să o implementăm şi noi pentru a nu fi afectaţi şi mai mult de contextul internaţional. Luăm cele mai bune decizii pentru români şi pentru economie!”, a scris Florin Cîţu, joi pe Facebook.

Comisia Europeană va lansa un plan pentru ca UE să facă față la creșterile mari de prețuri la energie

Comisia Europeană va produce un set de măsuri pe care statele membre UE le pot folosi pentru a gestiona creșterea prețurilor la energie fără a încălca regulile pieței europene de energie, potrivit comisarului european pentru Energie, transmite Reuters.

Prețurile la energie în Europa au crescut vertiginos în acest an în unele țări precum Spania, urcând până la de trei ori mai mult, în principal alimentate de prețul mai mare la gazele naturale folosite pentru generarea de curent și căldură, pe lângă producția scăzută de energie regenerabilă și costurile mai mari per emisii de carbon la nivelul UE.

Comisarul european pe Energie, Kadri Simson, a spus că Bruxelles-ul va produce un ghid pentru a ajuta țările în gestionarea creșterilor de prețuri din săptămânile următoare.

Previziuni roz pentru iarna viitoare

Preţul gazelor pentru iarna 2022-2023 va scădea la jumătate faţă de această iarnă, iar Guvernul nu dorește plafonare a preţurilor la producători, a spus Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei.

La gaze, este o conjunctură ca urmare a problemelor care însoţesc cazul Nord Stream 2, dar şi a faptului că anul trecut în pandemie preţurile au fost extrem de mici, cele mai mici din istoria preţurilor din România, nici măcar când erau preţuri reglementate nu erau 33 de lei pe MWh. Îmi aduc aminte că am început procesul de liberalizare cu 45 de lei MWh, iar toată vara trecută a fost 33 de lei, a spus Havrileţ, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum, potrivit Agerpres.

Deja am studiat bursele externe, regionale, iar pentru iarna viitoare, preţul va fi la jumătate faţă de cel de acum, a continuat el.

Havrileţ a spus că nu se doreşte plafonarea preţurilor la nivelul producătorilor, ci se va merge pe măsuri ţintite, către consumatorii aflaţi au adevărat în situaţie defavorabilă.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care tinerii și pensionarii se mută pe capete. E aproape de București, traiul de 3 ori mai ieftin și are de toate. Case la prețuri bune, locuri de muncă, școli, spitale și magazine. Se laudă cu un produs recunoscut în întreaga lume
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Orașul Iacuțk: cea mai scăzută temperatură și viața într-un ger extrem
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy