Lipsa componentelor electronice a afectat întreaga industrie auto în acest an toate fabricile fiind nevoite să oprească producţia în repetate rânduri.
“Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producţiei şi lucrăm într-un ritm susţinut cu furnizorii noştri. Avem celule de criză la nivelul direcţiilor de Supply Chain şi Achiziţii şi implementăm toate măsurile adecvate. Cu toate acestea, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni va fi întreruptă în 27 şi 28 septembrie”, a informat Direcţia Comunicare Dacia.
În Uzina de Vehicule din Mioveni lucrează circa 15.000 de persoane. De altfel, toţi marii producători auto au fost nevoiţi să oprească producţia în acest an, din acelaşi motiv. Dacia a mai oprit temporar producţia şi la începutul lui septembrie, timp de cinci zile, precum şi în lunile februarie (de două ori), martie, aprilie şi iunie.
Industria auto are pierderi uriaşe din cauza crizei globale de cipuri şi a pandemiei Producătorii auto ar putea înregistra pierderi de circa 210 miliarde de dolari, în acest an, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, dar şi a deficitului global de semiconductori, arată un raport publicat, joi, de firma de consultanţă AlixPartners, transmite Reuters, citat de Adevarul.
Potrivit analizei, preţurile ridicate şi accesul mai dificil la materii prime, cum ar fi oţelul şi răşinile de plastic, duc la creşterea costurilor în sectorul auto şi forţează companiile auto să-şi reducă producţia. În 2021, criza va afecta producţia a 7,7 milioane de vehicule, avertizează Alixpartners, potrivit Agerpres.
Săptămâna trecută, IHS Markit şi-a înrăutăţit semnificativ estimările privind producţia globală auto în 2021 şi 2022.
Potrivit datelor transmise de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), un număr de 49.375 de autoturisme au fost produse în România, în perioada iulie-august 2021. De asemenea, productia de autoturisme în Romania, în primele opt luni ale anului 2021 se situează la un volum de 286.038 unităţi.
Pe mărci, producţia în perioada ianuarie – august 2021 se prezintă astfel: DACIA: 172.576 unităţi şi FORD: 113.462 unităţi.