Antonescu nu merge la Cotroceni, dacă Băsescu cheamă toate partidele simultan „ca la mică adunare”

Crin Antonescu nu va merge la consultări, dacă preşedintele Traian Băsescu insistă să cheme toate partidele simultan la întâlnire. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele PNL, în direct, la România TV.
Marilena Vili
16 dec. 2012, 13:12
Antonescu nu merge la Cotroceni, dacă Băsescu cheamă toate partidele simultan

„Faptul că am avut o întâlnire informală în care am convenit că nu există niciun motiv pentru care să nu se respecte regulile constituţionale, regulile democratice, că rezultatul votului, categoric copleşitor, să fie respectat, deci Victor Ponta să fie desemnat fără alte încercări ale preşedintelui de a tulbura şi de a complica situaţia, este una şi e foarte clar în această privinţă şi nu are niciun fel de legătură cu lucrurile care se petrec mâine (luni n.r.). Eu înţeleg ca normal în şirul acestor consultări, preşedintele să procedeze cum a procedat întotdeauna. În sensul de a avea o formulă minimă, respectuoasă faţă de identitatea fiecărei alianţe politice sau partid politic şi de a discuta cu fiecare respectându-i identitatea. Formula de a chema pe toată lumea, cu câte cinci oameni, într-un fel de mică adunare generală la care domnul Traian Băsescu susţine cine ştie ce prelegere nu-mi surâde şi nu mi se pare normal şi dacă o astfel de formulă se menţine, am spus că nu particip„, a declarat, la România TV, Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a adăugat că „probabil asta le voi propune colegilor mei, cineva, un om din partea PNL, ca să respectăm formalităţile, va merge acolo şi va întări şi el sau va confirma ceea ce toate partidele politice din USL vor spune şi anume că Victor Ponta este candidatul nostru şi că în urma rezultatelor alegerilor preşedintele trebuie să-l desemneze. Eu cred că aşa cum s-a procedat de fiecare dată, e firesc să existe un minim respect nu numai pentru USL, dar şi pentru ARD, şi pentru ceilalţi PPDD, UDMR să fim trataţi în distincţie, pentru că sunt formaţiuni cu identitatea lor şi să se discute cu ele separat. Pentru că aceste consultări ce rost au? Ca preşedintele să afle punctul de vedere în legătură cu formarea guvernului al fiecăruia. Ce să facem acolo, o să-l spunem în cor?”.

Antonescu, a declarat, că deşi a participat miercuri seară la o întâlnire informală cu şeful statului, Traian Băsescu, asta nu înseamnă că are obligaţia de a se prezenta şi luni la consultările de la Palatul Cotroceni.

„La întâlnirea în trei am mers pentru că aia era o întâlnire între preşedinte şi câştigătorii alegerilor în care se discută o problemă de fond fie şi într-un cadru informal, lucru din care nu rezultă deloc obligaţia mea de a merge mâine (luni n.r.) într-o formulă pe care nu o consider corectă, uzuală şi reprezentativă„, a precizat, la România TV, preşedintele PNL.

Crin Antonescu, a declarat, şi sâmbătă, la Antena 3 că el nu va merge la consultările de la Palatul Cotroceni dacă şeful statului, Traian Băsescu, a chemat toate partidele, ca la colhoz, la aceeaşi oră, el arătând, ironic, că nu vor fi scaune destule, ca la Parlament.

Spynews
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit religios tot astăzi, după cununia civilă! Imagini exclusive de la biserica unde și-au jurat iubire pentru totdeauna / VIDEO
Bzi.ro
Cum scapă Mirela Vaida de kilogramele acumulate în vacanță. Ieșeanca a recunoscut: „Îmi plac mâncărurile bine făcute!”
Fanatik.ro
Băutura simplă care este alternativa perfectă pentru cafea. Are un gust excelent, arată ca un veritabil latte și are multiple beneficii pentru sănătate: „O diferență uriașă”
Capital.ro
Vor ieși pe minus. Avertisment pentru românii cu bani la saltea
Playtech.ro
WOW cât de frumoasă e Sue Ellen din Dallas, la 83 de ani! Imagini BOMBĂ, NU a îmbătrânit DELOC
DailyBusiness
15.000 de euro ca să te muți în acest oraș. OFERTĂ de neratat pentru români!
Adevarul
Un geniu medieval a inventat viagra pentru săraci. Rețeta naturistă pentru virilitate, veche de peste un mileniu
Spynews
Jucător de fotbal, prăbuşit pe teren în timpul meciului! Sportivul în vârstă de 27 de ani s-ar confrunta cu probleme cardiace / VIDEO
Spynews
”Mâine strângem mieii". Discuțiile șocante dintre Andrew și Tristan Tate au fost făcute publice. Cum ar fi vorbit despre femeile care ar fi lucrat pentru ei
Evz.ro
Veste uriașă pentru șoferi. Scapă de o mare corvoadă
Ego.ro
ATENȚIE, pensionari! Ce faci dacă primești o pensie MAI MARE decât te așteptai
Prosport.ro
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și pe medaliații olimpici de peste Prut ca pe „frații” lor români: „Nu suntem o Țară?”
wowbiz.ro
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus adevărul despre despărțirea de Florin Salam! Motivul pentru care a dispărut din me
Cancan.ro
Pachetul oferit de Digi RCS-RDS tuturor abonaților din România. Costă doar 5 lei!
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Recalcularea pensiilor. O pensionară este revoltată că a primit cu 500 de lei mai puțin: „Ce lege e asta? Să mă furați în halul ăsta?” 11.000 de plângeri au avut loc în doar o săptămână
Capital.ro
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din fotbalul românesc!
stirilekanald.ro
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
substantial.ro
Anthony Fauci se recuperează după infecția cu virusul West Nile
MediaFlux
VÂRSTA de PENSIONARE CREȘTE și SCADE în același timp! RĂSTURNARE de la 1 SEPTEMBRIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...