Cutremur cu magnitudine 5.8 în Creta. Locuitorii şi turiştii au ieşit panicaţi din case

Nu au fost raportate victime, însă două persoane au rămas blocate în interiorul unor clădiri avariate, au indicat autorităţile.
Filip Stan
27 sept. 2021, 11:06
Cutremur cu magnitudine 5.8 în Creta. Locuitorii şi turiştii au ieşit panicaţi din case
Cutremur în Grecia.

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile elene reprezentanților misiunii diplomatice, până la acest moment nu există victime de cetățenie română.

Ambasada României la Atena continuă dialogul atât cu autoritățile elene, cât și cu reprezentanții comunității românești din zonă, fiind pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile elene în contextul pandemiei de COVID-19.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875, +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: +30 6978996222.

CUTREMUR în Grecia UPDATE: Un muncitor care lucra într-o biserică a murit după ce clădirea s-a prăbuşit în urma puternicului seism care a zguduit luni insula Creta din Grecia şi a provocat rănirea altor nouă persoane, a declarat un reprezentant al Protecţiei Civile pentru AFP.

Cutremurul, cu magnitudinea 5,8 conform Institutului Geodinamic de la Atena, respectiv 6 potrivit Institutului american de geofizică (USGS), s-a produs la ora 6:17 GMT, la 23 km de Heraklion, capitala Cretei.

Un puternic seism, cu magnitudinea 5,8, a fost înregistrat luni pe insula Creta din sudul Greciei, a anunţat Institutul Geodinamic de la Atena, fenomenul determinându-i pe locuitori să iasă afară din case şi clădiri, informează INFP.

Nu au fost raportate victime, însă două persoane au rămas blocate în interiorul unor clădiri avariate, au indicat autorităţile.

Anterior, Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a anunţat că seismul a avut magnitudinea 6,5, în timp ce Institutul american de geofizică (USGS) a indicat magnitudinea 6.

Cutremur cu magnitudine 5.8 la o adâncime de doar 10 km
Cutremurul a avut epicentrul la o distanţă de 23 de kilometri nord-vest de Arvi, la o adâncime de 10 kilometri, a precizat institutul din Atena.

Cutremur în Vrancea, sâmbătă dimineață. Este al 14-lea produs în zonă luna aceasta

Primarul localităţii Arkalohori a declarat pentru Skai TV că două lăcaşuri de cult şi alte structuri din zonă au suferit pagube, iar două persoane au rămas blocate în clădiri avariate, una într-o biserică, după ce cupola acesteia, la care se efectuau lucrări de întreţinere, s-a prăbuşit, iar alta într-o locuinţă.

„Suntem în vacanță aici. Era o dimineață frumoasă în care luam micul dejun împreună cu prietenii. La un moment dat au început farfuriile și paharele de pe masă să se zgâlțâie. La început ne-am amuzat, dar ne-am speriat când am observat că și apa din piscină a început sa facă valuri. Trei pisici care se aflau în zonă ne-au sărit imediat în brațe. Cred că până și animalele s-au speriat. Turiștii au încercat să rămână calmi. Aici unde suntem noi nu am văzut pagube materiale importante provocate de acest cutremur. În schimb, am citit că în alte zone au fost afectate clădirile. Ne bucurăm că suntem bine și că nu a fost mai grav.”, a povestit pentru DC NEWS, Cristian Leonte, un tânăr din Iași.

Un cutremur de magnitudinea 5,7 a zguduit principala insulă din Filipine, în noptea de duminică spre luni, însă nu s-au semnalat imediat pagube, potrivit institutului american de geofizică USGS şi autorităţilor locale, relatează AFP, potrivit Agerpres.Seismul a fost localizat la o adâncime de 98 de kilometri, în largul provinciei Batangas, situată pe Insula Luzon, luni, la ora locală 1.12 (duminică 20.12, ora României), potrivit USGS. Locuitorii Manilei au fost treziţi din somn de zguduituri.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Schimbări legislative legate de telefoanele mobile. Sunt valabile pentru toți abonații
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Ajutorul social poate fi pierdut. Noi reguli în 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?