Certificat digital al UE privind COVID-19, obligatoriu pentru personalul medical. Cine refuză vaccinare sau testarea poate fi suspendat din funcţie şi concediat

Personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private vor avea obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității, se arată într-un proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Potrivit proiectului, dacă personalul medical nu prezintă certificatul COVID-19 contractul de muncă în baza căruia își desfășoară activitatea este suspendat de drept, pe o perioadă de 30 de zile. După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept
Alina Andrei
27 sept. 2021, 17:15
Certificat digital al UE privind COVID-19, obligatoriu pentru personalul medical. Cine refuză vaccinare sau testarea poate fi suspendat din funcţie şi concediat
UPDATE Precizare: Măsurile din cadrul proiectului de lege se aplică și în unitățile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale.

Certificat digital al UE privind COVID-19 va deveni obligatoriu pentru personalul medical. Ministerul Sănătății a postat în transparență decizională proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private.

Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Criza paturilor de la ATI pentru pacienţii cu Covid se adânceşte: luni erau doar 24 de paturi disponibile, medicii sunt obligaţi să aleagă pacienţii

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:

a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

“Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Citeşte şi: Adrian Streinu Cercel: Vom mai purta masca de protecție cel puțin doi ani de zile

Personalul din cadrul unităților publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator.

lege-TESTARE_27sept_Final

Cadrele medicale care nu prezintă certificat COVID-19 vor putea fi concediate mai uşor

În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea.

După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

În unitățile publice măsura încetării contractului în baza cărora își desfășoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuității activității, ținând cont de faptul că în unitățile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative.

Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităților publice și private.

Nerespectarea acestor obligații de către conducătorul unității respective reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni