Gabriel Diaconu se alătură medicilor din prima linie care atrag atenţie că sistemul de Sănătate va intra în colaps din cauza numărui mare de cazuri grave coroborat cu locurile puţine la ATI.
Octavian Jurma: „Urmează să repetăm tragedia din Lombardia în Romania. Vom depăşi toate recordurile negative ale valurilor 2 şi 3”
„Ce făcuși, Vasile…
Dacă mai aud mult asta cu “echipa câștigătoare” și alte bazaconii propagandistice, șprițate cu postări pe Insta și realizări mărețe în al țâșpelea cincinal,
Măi Vasile,
Ne trântește pandemia. Suntem ca în cartea aia: dulce ca mierea e glonțul patriei,
Lasă că ne facem de râs, Vasile,
Ne facem de plâns cu toții. Azi sunt 200, mâine 300, poimâine 400 de decese de Covid Per 24 de ore.
Ai măcar idee ce înseamnă 15-20 de mii de cazuri/ zi? Ca să n-o dăm pe calcule: mult mai mult decât putem absorbi noi în sistemul de sănătate. E ca la viitură, geaba trei saci, acesta e momentul când toți rostim în cor “ferește”.
Sunt prea mulți yesmeni împrejur, Vasile, și prea puțină voință.
Așa că hai cu măsurile ălea firești,
Hai cu vaccinarea unde-i musai să fie,
Hai cu certificatele ălea verzi ca în Occident,
Dar mai ales,
Mai ales, Vasile,
Hai măcar un pic cu empatia. Cu picioarele pe pământ. Hai cu conștiința că guvernezi peste niște oameni, nu peste niște trepte sau concepte. Hai cu sentimentul de apartenență la țara ta care geme, și curând o să urle, de ce ne așteaptă.
Hai cu umanitatea. N-ai fost niciodată plăcut. Ești prea tânăr în politică să începi să fii urât, a scris Gabriel Diaconu pe Facebook.
Radu Ţincu: „Vom avea 20.000 de cazuri pe zi, La ATI, proporţia covârşitoare este de nevaccinaţi”
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că peste 42.800 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 19.700 cu prima doză. Totodată, peste 20.000 de persoane au primit a treia doză de vaccin.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 11.049 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 1.912 sunt în Bucureşti. Acesta este cel mai mare număr de cazuri zilnice înregistrat de la începutul pandemiei. În ultimele 24 de ore, 208 persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 1.267 de pacienţi cu COVID-19. 306 copii cu COVID-19 sunt în spital, 17 dintre ei fiind la ATI. Cea mai mare valoare a incidenţei îmbolnăvilor este în Ilfov – 6,44. Capitala şi judeţul Timiş au coeficientul infectărilor peste 5.