O parte din avocaţi se pot pensiona cu 15 ani mai devreme. Klaus Iohannis a promulgat legea

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care avocaţii cu handicap grav care au cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare vor beneficia de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare.
Filip Stan
29 sept. 2021, 14:33
O parte din avocaţi se pot pensiona cu 15 ani mai devreme. Klaus Iohannis a promulgat legea

O parte din avocaţi se pot pensiona cu 15 ani mai devreme. Este vorba despre cei care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav.

O parte din avocaţi se pot pensiona cu 15 ani mai devreme. Klaus Iohannis a promulgat legea

Citeşte şi Klaus Iohannis atacă USR PLUS pentru ieşirea de la guvernare: „Se comportă ca și cum ar fi într-o dezbatere de pe rețelele sociale şi pleacă la primul impas”

Administraţia Prezidenţială informează că preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea legii prin care avocaţii cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare.

„Persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.1”, potrivit actului normativ promulgat miercuri de către şeful statului.

Reamintim că în luna octombrie a anului trecut a fost adoptat proiectul de lege, însă Iohannis a retrimis propunerea legislativă pentru reexaminare în Parlament, după o decizie a CCR prin care a stabilit că unele prevederi sunt neconstituţionale. Astfel, Camera Deputaţilor a admis, decizional, solicitarea şefului statului şi a modificat aceste prevederi.

Klaus Iohannis a mai semnat decretul de promulgare a legii pentru respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului  44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, conform sursei citate.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a mai semnat următoarele decrete:

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Teglaş Cristian din Ministerul Apărării Naţionale – la data de 1 octombrie 2021;

– Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Galaţi a doamnei Fănica Hahuie – pensionare, la data de 1 octombrie 2021;

– Decret privind eliberarea din funcţia de judecător a domnului Adi Gabriel Stăncioiu, vicepreşedinte al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin – pensionare, la data de 1 octombrie 2021;

– Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a domnului Iulian Târţău – pensionare, la data de 1 octombrie 2021;

– Decret privind eliberarea din funcţia de judecător grad profesional de curte de apel la Tribunalul Brăila a doamnei Cătălina Hermina Roman – pensionare;

– Decret privind eliberarea din funcţia de judecător grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bucureşti a doamnei Luminiţa-Speranţa Târţău – pensionare.

Citeşte şi Ludovic Orban, avertisment pentru Klaus Iohannis. „Nu mai poate fi desemnat același premier. Ar încălca Constituția”

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI