Legumele care pot înlocui fumatul. 10 kilograme de vinete sunt echivalente unei țigări

Legumele sunt cunoscute ca adevărate izvoare de sănătate, însă un fapt mai puțin cunoscut este că și aceste alimente conțin cantități de nicotină.
Ruxandra Rădulescu
29 sept. 2021, 20:54
Legumele care pot înlocui fumatul. 10 kilograme de vinete sunt echivalente unei țigări

Legumele sunt printre alimentele cele mai recomandate de către medicii din toată lumea pentru o sănătate de fier, totuși unele dntre acestea conțin cantități de nicotină, fapt care nu le face mai puțin benefice pentru organismul uman.

Cercetătorii au descoperit prin intermediul mai multor studii că nicotina este prezentă în multe alimente.

Unul dintre studii a fost condus în orașul Ann Arbor din Michigan, iar cercetătorii au descoperit că alimente precum cartofii, roșiile și vinete și toate plantele din familia Solanaceae – s-au dovedit a conține cantități de nicotină.

Potrivit unui studiu anterior detaliat în proiectul din 1993, 10 grame de vinete conțin 1 microgram de nicotină – aproximativ aceeași cantitate pe care inhalăm din trei ore de expunere indirectă la fumul de țigară.

Țigările conțin de obicei 1 miligram de nicotină, ceea ce înseamnă că o persoană ar trebui să mănânce 10 kilograme sau 22,05 kilograme, pentru a ajunge la aceași cantitate.

Conopida

Studiul din 1993 a constatat 3,8 ng / g de nicotină într-o conopidă, ceea ce înseamnă că o persoană ar trebui să mănânce 263,4 grame din această legumă pentru a egala efectele de a fi într-o cameră cu un fumător timp de trei ore. Cu toate acestea, un studiu anterior a constatat că această cantitate este mult mai mare – 16,8 ng / g. Acesta din urmă estimează că aceeași persoană ar trebui să mânânce 60 de conopide înainte de a experimenta efectele fumatului pasiv.

Vinetele

Poate că cele mai interesante informații, găsite într-un studiu anterior, sunt acelea conform cărora consumul de 10 grame de vinete are ca rezultat efectele fumatului pasiv. S-a descoperit că o vinetă  conține 100 ng / g de nicotină, ceea ce înseamnă că ar trebui să mâncați 20 de kilograme de vinete înainte de a experimenta efecte similare fumării unei țigări.

Cartofii

S-a descoperit că pulpa de cartofi conține mai multă nicotină decât cartoful în ansamblu. Pulpa conține 15,3 ng / g de nicotină. Într-un studiu anterior s-a descoperit că o persoană trebuie să mănânce 65,4 grame ca să ajungă la aceleași efecte ca ale fumatului pasiv. Potrivit studiului din 1993 s-a descoperit că un cartof întreg conține doar 7,1 ng / g.

Roșiile

Un studiu anterior a arătat că roșiile verzi conțin un nivel mai ridicat de nicotină, și anume 42,8 ng / g. Consumul a 23,4 grame de roșii verzi a egalat efectele fumatului pasiv. Roșiile coapte conțin 4,1 ng / g de nicotină potrivit studiului din 1993. Consumul de 244 de grame este egal cu efectele fumatului pasiv.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Care este suprafața reală a Bucureștiului? Capitala nu este cel mai mare oraș din țară
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii care stau la bloc. E complet gratuit în 2025. Se trimite cerere la Primărie
Playtech.ro
Cum conduci o mașină diesel ca să consumi mai puțin. Regula pe care puțini o respectă
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Vreme marcată de ploi. Vești de ultimă oră de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Extrageri speciale loto de 1 Mai. Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă banii. Anunț pentru cei cu care fac plăți cu cardul. Euro ia locul monedei naționale din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Un detaliu te poate lăsa fără pensie în mai! Anunț pentru pensionarii care primesc banii prin poștă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Locul din România pe care să nu îl ratezi. Trebuie să ajungi acolo măcar o dată în viață