Cum se simte Alina Eremia după ce a fost infectată cu Covid. La început de săptămână, artista a anunțat că a fost testată pozitiv cu coronavirus.
”Nu am vrut să fac o știre din asta, dar mai bine aflați de mine cum mă simt. Da, am fost confirmată pozitiv, în urma unui test de rutină pe care îl fac săptămânal.
Aveam o bronșită care îmi dădea bătai de cap de 2 săptămâni, așa ca pe fond de oboseală acumulată în ultima perioadă și având sistemul imunitar slăbit, am fost predispusă să iar virusul”, a anunţat cântăreaţa pe reţelele de socializare.
Într-o intervenție prin Skype, fratele vedetei, Mircea, la rândul său diagnosticat cu Covid-19, a oferit ultimele detalii despre starea de sănătate a Alinei. Mircea a anunțat că ambii sunt izolaț, dar se simt bine având în vedere că nu au făcut o formă gravă a bolii.
„M-am autoizolat imediat ce am simțit că mă ia răceala. Trebuie să menționez că atât eu, cât și sora mea Alina suntem bine. Nu am luat COVID-ul din aceleași părți. Suntem bine și suntem izolați fiecare la casa lui.
Pe mine răul m-a luat undeva pe miercuri seară, ulterior lucrurile s-au mai înrăutățit puțin. Imediat am făcut și testul.
Când am văzut lucrurile confirmate, m-am speriat puțin, dar totul e în regulă. ca simptome pot să spun că am avut niște frisoane, temperatură. Aproape toate simptomele pe care orice bolnav de COVID le are”, a spus Mircea Eremia, la Antena Stars.